Libra Bank a blocat conturile AUR, alături de conturile a trei companii la care prim-vicepreședintele partidului, Marius Lulea, e asociat, anunță Economedia, care citează surse guvernamentale. Oficialii băncii spun că au luat decizia de a bloca conturile respective în contextul în care Marius Lulea nu și-a declarat sursa averii. Mai mult, Libra Bank a sesizat Oficiul Național de Prevenire a Spălării Banilor cu privire la „tranzacții suspecte” efectuate de AUR.
Libra Bank i-a cerut lui Marius Lulea să-și declare sursa averii, în baza Legii 129 din 2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor, având în vedere faptul că acesta deține o funcție de conducere într-un partid, iar legea le impune băncilor stabilirea sursei averii sau a fondurilor de care dispune orice persoană publică, potrivit surselor Economedia.
Deși este prim-vicepreședinte AUR și unul dintre cei mai importanți lideri ai partidului, Marius Lulea nu și-a făcut niciodată publică declarația de avere și de interese. Neprimind nici acum un răspuns în această privință din partea acestuia, Libra Bank i-a blocat conturile la începutul lunii aprilie, scriu jurnaliștii Economedia. Ca urmare a acestei decizii, la finalul lunii aprilie, Marius Lulea și-a închis relația de afaceri cu Libra Bank.
În plus, banca a blocat și conturile AUR în luna martie, în urma refuzului lui Marius Lulea de a-și preciza sursa averii și a fondurilor, pe motiv că acesta este împuternicit, cu drept de semnătură, pe conturile deținute de partid, potrivit surselor citate de publicația amintită.
Tot în luna aprilie, Libra Bank a blocat și conturile a trei firme la care Marius Lulea este asociat.
Anterior, în 2024, Libra Bank a transmis către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor un raport privind „tranzactii suspecte”, ce implicau conturile Partidului AUR, potrivit informațiilor Economedia. Raportul ar fi vizat două tipuri de tranzacții:
- plăți repetate, în sume mari, către o firmă utilizată ca intermediar în relație cu alte firme controlate de Ionuț Marcel Păcuraru, patron al postului Realitatea Plus.
- numeroase donații și împrumuturi către AUR din partea unor persoane fizice a căror situație financiară nu susținea valoarea fondurilor transferate către partid.
Potrivit informațiilor apărute în presă, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a confiscat deja suma de 13,25 milioane de lei de la partidul AUR, din sumele aferente campaniei la alegerile europarlamentare, potrivit unui raport al instituției, publicat în Monitorul Oficial. În plus, partidul a fost amendat cu 25.000 de lei.
AEP a refuzat deconturile și a confiscat anumite sume pe motiv că AUR nu a respectat legislația privind finanțarea partidelor politice. Mai exact, instituția a constatat că unele împrumuturi au depășit cuantumurile maxime admise de lege, iar în alte cazuri banii au provenit dintr-o singură sursă de împrumut, ceea ce contravine legislației în domeniu, arată Economedia.
Unele dintre împrumuturile pentru AUR, pe care AEP nu le-a decontat, au venit din anturajul lui Maricel Păcuraru, arată aceeași sursă, care precizează că Păcuraru, a căruie familie care controlează Realitatea Plus și 42,69% din Romprest, a fost condamnat definitiv la 4 ani de detenție cu executare într-un dosar legat de prejudicierea Poștei Române cu aproape 3 milioane de euro, în noiembrie 2014.
Economedia a publicat și poziția Libra Bank în cazul deciziei de a bloca imediat conturile AUR, în urma refuzului prim-vicepreședintelui partidului de a-și declara sursa averii: „Libra Internet Bank are un respect deosebit pentru toți reprezentanții clasei politice din România, inclusiv pentru domnul Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR. În acest context, aplicăm normele impuse prin regulamentele BNR, în mod egal și transparent pentru toți clienții”.
Marius Lulea nu a răspuns până la ora publicării articolului la apelurile sau mesajele reporterului Economedia.