Tăierile de posturi cerute de la vârful Guvernului pentru a putea reduce cheltuielile cu salariile funcționarilor publici par simple lozinci în teritoriu. Din cazul de corupție din Portul Constanța, investigat de Direcția Națională Anticorupție (DNA), reiese că, la presiunea unor lideri politici locali, cum e cazul președintelui PSD din municipiu – Ion Dumitrache – șefii de companii naționale pot merge până în situația în care să creeze noi departamente speciale pentru funcționari protejați care „știu foarte bine și pe juridic și pe contracte și pe tot”.

La prima vedere, acest caz pare că este despre situația unui funcționar pregătit și pentru care șefii se bat să îl mențină în aparatul administrativ. Procurorii DNA au, însă, altă viziune.

CITEȘTE ȘI: „Cât? Sunt 10.000 / Să pregătesc să-ți dau lovelele / Aşa se fac combinaţiile” Stenograme uluitoare cu șpăgile din Portul Constanța

Anchetatorii susțin că Ion Dumitrache, șeful PSD Constanța, „și-a folosit influența și funcția” pe care o are și i-ar fi cerut lui Mihai Teodorescu, directorul general al Portului Constanța, să obțină mai multe beneficii în afacerile pe care Portul le are cu Șantierul Naval Midia S.A. 

Reamintim că procurorii susțin că Dumitrache, prin intermediul unor interpuși și companii, s-ar număra printre cei care controlează Șantierul Naval Midia S.A. Detalii, aici. 

Pentru a putea obține beneficiile respective (închiriere de terenuri de la Portul Constanța, facilități în favoarea Șantierului Naval Midia din contracte în derulare cu Portul Constanța) a fost nevoie de intervenția unui funcționar de la Portul Constanța.

DNA arată că, în schimbul acestei intervenții, șeful PSD Constanța i-a promis funcționarului respectiv că va primi o funcție de conducere în cadrul Portului Constanța.

„Mai creăm un post, că nu e nicio problemă”

Din interceptările procurorilor DNA reiese o discuție la care au participat șeful PSD Constanța, Ion Dumitrache, șeful Portului Constanța, Mihai Teodorescu, dar și funcționarul în cauză – Otilia Ifimov.

Discuțiile ajung până în punctul în care șeful Portului Constanța o întreabă pe Otilia Ifimov ce post își dorește și chiar propune crearea unei funcții speciale pentru protejata șefului PSD Constanța, potrivit interceptărilor obținute de Digi24.ro. 

„Mihai Teodorescu: Ce îți dorești exact?

(….)

Otilia Ifimov: „Ți-am zis. În achiziții sunt trup și suflet.

Mihai Teodorescu: Dacă nu, mai creăm un post, că nu e nicio problemă. Te gândești ce ai vrea și vii mâine și îmi spui?”, este un fragment din interceptarea procurorilor.

Mai mult, procurorii au interceptat-o pe Otilia Ifimov în timp ce îi întreabă pe șeful PSD Constanța și pe șeful Portului Constanța ce posturi libere de conducere există la nivelul Portului. 

În cazul în care nu îi plac, șeful Portului Constanța s-a oferit să îi „creeze” departament în sfera achizițiilor publice, pe care Otilia Ifimov să îl conducă, mai reiese din interceptări. 

„Otilia Ifimov: Care posturi le aveți?

Ion Dumitrache: Director operații…

Mihai Teodorescu: Director operaționi a lu’ amiralul și ăla al lui Căruntu, care e liber, ăla al lui Căruntu

Ion Dumitrache: Ăștia sunt cele două libere, dar dacă tu vrei s te-ntorci la vechea dragoste…

(…) 

Mihai Teodorescu: Da’, da’ mă lași să-ți creez departament atunci, ca să fie ok.

Otilia Ifimov: Da! Da!”, potrivit sursei citate.

„E cea mai bună. Dacă nu se implica în documentația respectivă..”

În alt fragment din interceptările procurorilor reiese că Otilia Ifimov ar fi fost preferată de șeful PSD Constanța și de șeful Portului Tomis pentru a realiza documentații în viitoare contracte atribuite de Port.

„Ion Dumitrache: Și…ăăă… tot ăstuia i-ai dat-o, da’ nu io da ăstuia, dă-i lu’ OTILIA să vină să-ți arate cu totu’, că OTILIA știe foarte bine și pe juridic și pe contracte și pe tot.

Mihai Teodorescu: Da mă, ea vrea pe Achiziții la (…)  da’ era mai bună aici, mă. Băi ascultă-mă ce zic! Treaba ei, io (…)

Ion Dumitrache: Da. (…) Cu PORTU’ TOMIS trebuie cu caietu’ de sarcini și  (…)

Mihai Teodorescu: Și-a…și-atuncea o rugăm tot pă…

Ion Dumitrache: OTILIA…

Mihai Teodorescu: Pă OTILIA să facă caietu’?

Ion Dumitrache: Păi de-asta zic că ea e bună acolo, că mai mult ai nevoie decât la prostu’ ăsta. Ăsta dacă nu…îl trimiți la Operațiuni și puneți un om care să fie”, potrivit interceptărilor obținute de Digi24.ro.

Ajutorul dat de Otilia Ifimov în afacerile liderului PSD Constanța a mai fost o dată evidențiat în discuțiile interceptate de procurori între Ion Dumitrache și Mihai Teodorescu. 

În acest fragment, șeful Portului Constanța îi transmitea lui Dumitrache faptul că „pasul 1 a fost făcut”, în ideea în care Otilia Ifimov fusese transferată într-un serviciu din cadrul Portului.

„Ion Dumitrache: Păi, cu OTILIA ce pas?

Mihai Teodorescu: Păi, ori o punem director ca să fiu cât pot de sincer cu tine că ea m-a înnebunit cu ACHIZIȚIILE. O.K.! Dacă nu, până la urma la finalul lunii…

Ion Dumitrache: Hai, mă, să o punem acolo noi (…) Auzi!  (…)  e cea mai bună! Îți spun.

Mihai Teodorescu: Tu ai văzut la ultima d-asta, dacă nu era OTILIA și dacă nu se implica în documentația respectivă”, reiese din interceptările DNA.

Bucureștiul taie posturi, Constanța le oferă ca mită

Ușurința cu care lideri politici de la nivel local și directori de instituții locale discută despre înființarea unor noi direcții pentru a recompensa diverși angajați , după cum reiese din cazul DNA, citat mai sus, vine în contrast cu cerințele lansate în ultima perioadă de la vârful Guvernului.

Pe 20 februarie, prim-ministrul Marcel Ciolacu anunța că a „luat exemplul Elon Musk” în ceea ce a numit „cea mai mare reducere a cheltuielilor administrative din istoria României”.

Este vorba de 1.800 de posturi de funcționari publici și contractuali eliminate din cele 32 de instituții aflate în subordinea și coordonarea Guvernului.

„Este un prim semnal puternic către toată administrația publică din România că trebuie să ne eficientizăm activitatea. Românii nu mai pot plăti din taxele lor nemunca și lipsa de performanță”, menționa premierul, la începutul ședinței de Guvern din 20 februarie.

Însă șeful PSD Constanța are alte planuri cu posturile publice din instituțiile și companiile naționale din județ, după cum reiese din ancheta procurorilor. 

DNA l-a acuzat pe Ion Dumitrache de dare de mită pentru că i-ar fi promis Otiliei Ifimov (acuzată la rândul ei de luare de mită) un post de conducere în cadrul Portului Constanța.

„În calitate de funcționar în cadrul CN APM Constanța, a acceptat promisiunea formulată de DUMITRACHE ION privind numirea sa într-o funcție de conducere în cadrul CN APM Constanța, cu scopul îndeplinirii și urgentării de către aceasta a unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu”, este descrierea oficială a infracțiunii de care este acuzată Otilia Ifimov.

Procurorii au mai documentat și un alt caz de trafic de influență, chiar în legătură cu șeful Portului Constanța, de care este acuzat șeful PSD Constanța. Detalii, aici.

Editor : M.G.

Share.
Exit mobile version