Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat joi, despre plecarea fraţilor Tate, că probabil că au avut nişte urgenţe pe care DIICOT le-a înţeles şi le-a permis să revină în luna martie. El a mai afirmat că deocamdată speră, iar dacă va fi preşedinte, garantează, că e datoria lui, ca justiţia românească să fie eficientă şi respectată de parteneri.
”N-am foarte multe informaţii. Am înţeles că domnii respectivi, gentlemanii respectivi, gentlemanii Tate, se aflau cu un control judiciar, pentru acuzaţii privitoare la fapte săvârşite pe teritoriul României. Am înţeles acum, în cursul discuţiilor pe ştiri, că fraţii Tate au plecat puţin, în sensul în care DIICOT-ul a aprobat, e o procedură prevăzută, o plecare până undeva în martie, cu obligaţia de a reveni în luna martie. Probabil că au avut nişte urgenţe pe care DIICOT-ul le-a înţeles şi în mod generos le-a permis acest lucru, să se întoarcă în luna martie. Deocamdată sper, dacă voi fi preşedinte, garantez, că e obligaţia mea, ca justiţia românească să fie eficientă şi respectată de toţi partenerii”, a spus Antonescu, la Buzău, întrebat despre plecarea din ţară a fraţilor Tate.
El a precizat că ”noi suntem în situaţia în care, dacă cineva e condamnat de o instanţă din România, începe justiţia să se roage de ei, dacă îi prind în altă parte, să vină şi numai dacă au chef vin, dacă sunt rupţi de dorul de ţară”.
”Asta nu trebuie să se mai întâmple. Şi asta se întâmplă inclusiv în Uniunea Europeană, adică acolo unde avem înţelegeri, acte, acorduri, care ar trebui să nu comporte foarte multe discuţii. Adică, nu cunosc multe cazuri în care cetăţeni italieni condamnaţi în Italia să stea în România şi tribunalele din România să vadă dacă-s bune condiţiile din puşcările din Italia. Nu mai vorbesc de Grecia, dacă-i suficient soare şi aşa mai departe. Deci, cred că e mult de făcut sub acest aspect”, a explicat Antonescu.
Candidatul coaliţiei a menţionat că nu e o problemă strictă a justiţiei, pentru că justiţia, în principiu, îşi face datoria, judecă, achită, condamnă.
”E vorba de o chestiune mai degrabă de politică externă, de impunerea unui prestigiu între parteneri”, a completat el.
”Cu fraţii Tate, consider şi eu că trebuie să se întoarcă în luna martie, aşa cum a spus hotărârea DIIICOT”, a mai declarat Crin Antonescu.
Fraţii Tate au plecat joi la ora cinci dimineaţa din România direct în Florida cu un avion privat de pe aeroportul Băneasa, relatează G4Media, citând surse aeroporturare.
Fraţii Tate se află sub control judiciar, dar le-a fost admisă solicitarea privind modificarea obligaţiei impuse de a nu părăsi teritoriul României, precizează DIICOT, în urma informaţiilor potrivit cărora Andrew şi Tristan Tate au părăsit ţara.
DIICOT subliniază că toate celelalte obligaţii care decurg din măsura controlului judiciar sunt menţinute, inclusiv cea referitoare la prezentarea în faţa organelor judiciare la fiecare chemare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.