Crin Antonescu, candidatul coaliției la alegerile prezidențiale, spune că vrea să treacă Călin Georgescu de filtrul CCR şi să i se valideze candidatura. El a mai afirmat că vrea ca Georgescu să candideze pentru că a făcut promisiuni şi a dat sentimentul că, dacă ar fi preşedintele țării, România aproape ar fi o mare putere mondială, iar milioane de oameni nu trebuie să rămână cu sentimentul că le-a fost luat dreptul de a da, printr-un simplu vot, un destin extraordinar țării.
Crin Antonescu a declarat la TVR INFO că speră ca contracandidatul său la prezidenţiale, Călin Georgescu să treacă de filtrul Curţii Constituţionale şi să i se valideze candidatura., scrie News.ro.
”Eu sper că da. În primul rând că e mai plăcut, ca să spun aşa, şi mai sănătos întotdeauna să ai de-a face cu originalul. Nechezolul nu era mai sănătos decât cafeaua, decât cafeaua naturală. Deci să fie Georgescu, nu Ponta sau Simion. Ponta şi Simion sigur că pot candida, dar vreau să-i văd candidând în acelaşi timp cu Călin Georgescu. Oricine are dreptul de a candida”, a explicat Crin Antonescu.
El a precizat, despre Călin Georgescu, că ”a spus nişte lucruri, ca să nu zică nişte grozăvii”.
”A făcut nişte promisiuni. A dat sentimentul că dacă ar fi preşedintele României, România aproape ar fi o mare putere mondială. Şi eu nu vreau ca românii un milion, două, o mie sau câţi ori fi, să rămână cu ideea dom’le noi al aveam pe omul ăsta, care ne dădea benzina la un leu, ne valorifica toată producţia agricolă şi mâncam mere şi prune până ne săturam şi nu aveam niciun fel de problemă, erau şi sănătoase. Că numai la noi fructele sunt sănătoase, în altă parte nu. Că stătea la masă cu Putin şi cu Trump şi împărţea Ucraina. Că nu permitea nicio mişcare nici prin Arabia Saudită, nici pe piaţa petrolului, fără să fim întrebaţi noi la Bucureşti”, a spus Antonescu.
El a menţionat că ”oamenii aceştia vor rămâne, dacă Georgescu este împiedicat să candideze cu ideea că am avut un asemenea om, ne-a dat Dumnezeu un asemenea om şi noi n-am putut să-l votăm, nişte bandiţi, nişte corupţi, nişte unii răi ne-au împiedicat”.
”De aceea vreau să candideze domnul Georgescu şi dacă o jumătate plus unu din alegătorii români, în turul 2, dacă va fi domnul Georgescu în turul 2 vor vrea să vadă minunile astea săvârşite, să fie domnul Georgescu preşedinte. Deci naţiunile trec prin încercări uneori, şi o fac cu mâna lor. Deci trebuie să vedem şi asta. Sigur că sunt aici ca să nu se întâmple asta. Dar de asta vreau ca domnul Georgescu să candideze, să nu rămână nişte sute de mii, nişte milioane deja, cu sentimentul că le-a fost luat dreptul de a da, printr-un simplu, vot un destin extraordinar României”, a mai arătat Crin Antonescu.
Editor : Ș.R.