Consilierul prezidențial pentru apărare şi siguranţă naţională Cristian Diaconescu a declarat că nu există niciun fel de semnale în legătură cu dezangajarea Statelor Unite în ceea ce priveşte participarea la NATO. El a mai spus că s-ar putea să existe o repoziționare a forțelor militare americane, însă „lucrăm 7 cu 24 să nu avem surprize”.
„Nu există niciun fel de semnale în ceea ce priveşte dezangajarea Statelor Unite, ca lucrurile să fie cât se poate de clare. Da, există cuvântul reevaluare, atunci când se transmit o serie de mesaje în ceea ce priveşte poziţionarea americană, dar această reevaluare nu înseamnă desistare. Am văzut, s-au tras foarte repede concluzii în ideea că administraţia de la Washington, plecând şi la nişte elemente retorice, ar lua o decizie istorică, dramatică, în legătură cu europenii. Nu. Decizia este însă, într-adevăr, ca europenii să-şi recalibreze capacităţile naţionale, regionale şi de cooperare transatlantică în ceea ce priveşte industriile de apărare, apărarea etc. Aici, sigur, putem discuta aspectele privind reînarmarea Europei şi deciziile care au fost luate. Dar revenind, în acest moment, poziţia Statelor Unite este aceeaşi – sunt în continuare parte la proiectele Alianţei Nord- Atlantice”, a afirmat Cristian Diaconescu, vineri seară, la Antena 3 CNN, scrie News.ro.
El a precizat că, de la colaborarea în ceea ce priveşte serviciile de informaţii şi până la implementarea a ceea ce s-a decis din punct de vedere militar în privinţa Ucrainei, „nu s-a schimbat nimic din perspectiva americană, situaţia este aşa cum a fost convenită”.
„Da, s-ar putea să existe o repoziţionare a forţelor militare americane, dar aici depinde foarte mult de rezultatul contextelor bilaterale şi, din acest punct de vedere, lucrăm 7 cu 24 să nu avem surprize”, a adăugat Diaconescu.
Cristian Diaconescu: România se află la toate mesele de negociere în privința deciziilor importante legate de securitate
Cristian Diaconescu a dat asigurări că România ia parte la deciziile importante luate în privinţa securităţii. „E nevoie de o readaptare a întregului mesaj diplomatic, politic, militar, în aşa fel încât să ne acomodăm unei situaţii nou creat”, a adăugat el.
„Vă asigur cât se poate de serios, şi îmi asum când spun acest lucru, România se află la toate mesele de negociere”, a mai declarat Cristian Diaconescu.
El a admis că e nevoie de o „readaptare a întregului mesaj diplomatic, politic, militar, în aşa fel încât să ne acomodăm unei situaţii nou create”.
Întrebat, vineri seară, în contextul unei discuţii despre războiul din Ucraina, unde este România şi ce face pentru ca jocurile la nivel internaţional sau european, să nu se facă „peste capul ei”, Cristian Diaconescu a dat asigurări că autorităţile române iau parte la toate negocierile.
„România este acolo unde era şi cu ceva timp în urmă, nu am pierdut nimic. Într-adevăr, este nevoie de o readaptare a întregului mesaj diplomatic, politic, militar, în aşa fel încât să ne acomodăm unei situaţii nou create, nu înseamnă că va fi una care ne-ar genera probleme, dar nu putem sta impasibili la evoluţii. Şi vă asigur cât se poate de serios, şi îmi asum când spun acest lucru, România se află la toate mesele de negociere”, a mai afirmat Cristian Diaconescu.
Editor : A.P.