Președintele Nicușor Dan a eliberat din funcție șase consilieri prezidențiali, printre care Cristian Diaconescu, care îl consilia pe probleme de apărare și siguranță națională, și Luminița Odobescu, responsabilă de politică externă. Decizia vine după ce președintele și-a numit 16 noi consilieri. 

Potrivit Administrației Prezidențiale, consilierii prezidențiali care au cerut să fie eliberați din funcție de la 1 noiembrie sunt:

  • Cristian Diaconescu – consilier prezidențial pentru apărare şi siguranță națională;
  • Luminița Odobescu – consilier prezidențial;
  • Mariana Costea – consilier prezidențial, Secretariatul General al Administrației Prezidențiale;
  • Cătălina Galer – consilier de stat, Departamentul Administrație, Politici Publice și Societate Civilă;
  • Lenuța Cobuz – consilier de stat, Cancelaria Ordinelor;
  • Gabriel-Cristian Pișcociu – consilier de stat, Departamentul Administrație, Politici Publice și Societate Civilă – Oficiul pentru Relații cu Cetățenii;

Mariana Costea, Cătălina Galer, Lenuța Cobuz și Gabriel-Cristian Pișcociu au fost, anterior, consilierii lui Klaus Iohannis, care nu au plecat de la Cotroceni o dată cu fostul președinte. 

După plecarea lui Cristian Diaconescu din funcția de consilier prezidențial, Nicușor Dan rămâne fără consilier pe zona de apărare și siguranță națională. 

Tot astăzi, președintele a numit 16 consilieri, după mai bine de patru luni de la preluarea mandatului. Printre aceștia se numără Ludovic Orban și Eugen Tomac, cei care l-au susținut în campania prezidențială, Marius Lazurca, vehiculat la șefia SIE, Valentin Naumescu, dar și apropiați ai președintelui din cadrul Primăriei Capitalei.

Citește și: Nicușor Dan și-a ales consilierii: oameni din Primăria Capitalei și susținători în campanie. Ludovic Orban și Marius Lazurca, pe listă

Editor : A.G.

Share.
Exit mobile version