Fosta deputată PNL Cristina Trăilă a fost numită în funcţia de secretar general al Guvernului, printr-o decizie semnată de premierul Marcel Ciolacu.
Decizia a fost publicată luni în Monitorul Oficial al României.
„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Cristina Trăilă se numeşte în funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru”, se arată în decizia semnată de Ciolacu, potrivit Agerpres.
„Astăzi am onoarea de a vă anunţa că am fost numită în funcţia de secretar general al Guvernului României. Îmi asum această misiune cu seriozitate şi cu deplină conştientizare a rolului esenţial pe care Secretariatul General îl are în asigurarea bunei funcţionări a activităţii guvernamentale. Funcţia presupune rigoare, echilibru, profesionalism şi dedicare totală, iar aceste principii vor sta la baza întregii mele activităţi. Din această poziţie, îmi voi pune în slujba României întreaga mea pricepere, experienţă şi energie, aşa cum am făcut-o şi în calitate de parlamentar”, a scris Trăilă pe Facebook.
Secretarul general al Guvernului crede „într-o administraţie publică europeană, modernă, integră, care pune cetăţeanul în centrul preocupărilor sale”.
Tot printr-o decizie a premierului, Mihail-Adrian Oprescu va exercita, temporar, prin detaşare, funcţia publică de secretar general al Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi.
„Începând cu data de 29 aprilie 2025, domnul Mihail-Adrian Oprescu, inspector general de stat adjunct în cadrul Inspecţiei Muncii, exercită, cu caracter temporar, prin detaşare, funcţia publică vacantă din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi pentru o perioadă de 6 luni”, se precizează în documentul semnat de şeful Executivului.
De asemenea, Laura Iftimie nu mai exercită funcţia de secretar general al Agenţiei Naţionale pentru Sport.
„La data de 28 aprilie 2025 încetează exercitarea, cu caracter temporar, de către doamna Laura Iftimie a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Agenţiei Naţionale pentru Sport”, arată decizia publicată tot luni în Monitorul Oficial al României.
Editor : M.B.