O primărie din Iași a organizat o licitație trucată prin care a concesionat 65 de hectare de teren unei companii controlate de afaceristul Ion Bîrcină, finul lui Toni Greblă, potrivit unei anchete 7iași.ro. Era vorba de o investiție de 45 de milioane de euro pentru construirea unui parc fotovoltaic. 

Jurnaliștii arată că Primăria Țigănași a organizat în 2022 o licitație pentru concesionarea a 65 de hectare de teren. 

Pe acest teren urma să fie construit un parc fotovoltaic, o investiție de 45 de milioane de euro. 

Compania care a câștigat licitația aparținea la acel moment soției lui Ion Bîrcină și, în același timp, fiica primarului unei comune învecinate – Gropnița.

Sursa citată arată că primarul din Țigănași și Gropnița – Iulian Chirilă, respectiv Ionel Oneagă – „sunt apropiați și colegi de partid la PSD”.

La licitație s-au înscris firma deținută de soția lui Bîrcină (Oana Bîrcină), care a și câștigat-o, dar și o altă companie. Jurnaliștii au găsit și mai multe similitudini între cele două companii care au participat la licitație. 

De exemplu, în documentele depuse la licitație apar numele aceluiași administrator și aceeași adresă. 

Sursa citată mai arată că cele două firme nu aveau un istoric fiscal concludent, fiind înființate cu câteva luni înainte de licitație. 

După ce a câștigat licitația, firma Green Integrated Energy a cerut eliberarea unui Certificat de Urbanism pentru construirea parcului fotovoltaic, însă nu a mai întreprins niciun demers ulterior și nici nu și-a achitat redevența, mai susțin jurnaliștii ieșeni.

La finalul lui 2023, Consiliul Local din Țigănași a reziliat contractul de concesiune pentru cele 65 de hectare și, în 2024, a dat firma în judecată pentru recuperarea prejudiciului, mai susține 7iași.ro. 

În urma acestui proces, firma a intrat în faliment, potrivit unei decizii din 18 februarie a Tribunalului Gorj. 

Ion Bîrcină este un afacerist influent din Gorj, finul lui Toni Greblă, care urmează să fie demis din funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente. 

Bîrcină a fost condamnat în 2018 la un an și patru luni de închisoare într-un dosar în care a fost acuzat că a dat șpagă la ANRE în așa fel încât firmele lui să fie favorizate.

Acesta a fost implicat și în dosarul în care Toni Greblă a fost acuzat de trafic de influență, dar care s-a finalizat cu achitare la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Editor : M.G.

Share.
Exit mobile version