Dictatorul de la Kremlin a pretins că țara vecină se află în sfera sa de influență și a cerut un schimb de teritorii inechitabil. Când a fost refuzat, a invadat țara inamică, așteptându-se că va cuceri capitala ei în două săptămâni. Democrațiile occidentale au promis că vor susține țara atacată, dar nu și-au respectat angajamentul. După mai mulți ani de război, victima a fost obligată să cedeze o zecime din teritoriul său rușilor și să își declare neutralitatea. Nu este vorba de Ucraina în prezent, ci de Finlanda în anii ’40. Acum, această țară este una dintre cele mai de succes și prospere din Europa și ar putea fi un exemplu și pentru ucraineni.
Finlanda a intrat din nou în atenția lumii zilele acestea. Președintele finlandez Alexander Stubb a participat la întâlnirea de la Casa Albă dintre Donald Trump, Volodimir Zelenski și alți șase lideri europeni și a oferit cuvinte de încurajare pentru Ucraina.
„Noi am găsit o soluție în 1944 și sunt sigur că vom putea găsi o soluție în 2025 ca să punem capăt războiului de agresiune al Rusiei, să găsim și să obținem o pace justă și durabilă”, a spus Stubb la Washington.
Într-un interviu recent pentru The Economist, Stubb a spus că deși decizia din 1944 a fost văzută ca o înfrângere de alte țări, „noi tot am simțit că am câștigat pentru că ne-am păstrat independența.”
Când Stalin a invadat prima dată Finlanda în Războiul de Iarnă (1939-40), țara atacată fusese independentă doar 21 de ani, după ce a făcut parte din Imperiul Rus pentru cea mai mare parte a secolului al XIX-lea și, mai înainte, a făcut parte din Suedia timp de 600 de ani.
Finlanda a fost nevoită să cedeze o parte din teritorii, dar nu și-a pierdut niciodată independența și democrația
Spre deosebire de alte țări din centrul și estul Europei care făceau și ele parte din Imperiul Rus, Finlanda, o țară cu o populație de nici șase milioane de oameni și o graniță comună cu Rusia de 1.300 de kilometri, nu și-a pierdut niciodată independența și democrația.
Acest lucru a fost posibil nu datorită sprijinului occidental, ci datorită curajului poporului finlandez, integrității elitei sale și abordării realiste a omului care a condus armata Finlandei în anii de război – Carl Gustaf Mannerheim, un fost general al Imperiului Rus care a fost la fel de hotărât în luptă ca și atunci când a acceptat pacea amară cu Uniunea Sovietică.
După „16 săptămâni de bătălii sângeroase, fără repaos zi și noapte”, Mannerheim li s-a adresat soldaților săi: „Armata noastră rămâne neînvinsă în fața unui inamic care, în ciuda pierderilor teribile, a crescut ca număr [de soldați].”
Sprijinul slab din partea Occidentului și mărimea și brutalitatea copleșitoare a inamicului, „ale cărui valori morale și filozofie de viață sunt diferite de ale noastre”, au forțat Finlanda să cedeze o parte din teritoriile sale, dar fără să își abandoneze vreodată poporul.
„Trebuie să fim pregătiți să ne apărăm patria micșorată cu aceeași hotărâre și pasiune cu care ne-am apărat patria întregită”, a spus Mannerheim. Întreaga populație finlandeză din Karelia – peste 400.000 de oameni – a fost evacuată la finalul Războiului de Iarnă și Războiului de Continuare (1941-44), în care finlandezii i-au forțat inițial pe ruși să se retragă.
Un exemplu de urmat sau o situație de evitat?
Cazul Finlandei a fost amintit încă de la începutul Războiului din Ucraina, atât ca o situație de evitat, cât și ca un exemplu de urmat. Discursul lui Mannerheim a circulat prin biroul lui Zelenski în primele luni de război, însă fost pus deoparte.
Pacea care i-a fost impusă Finlandei în 1944 a fost departe de una justă, dar putea fi mult mai rău. Finlanda a cedat 10% din teritoriul său, inclusiv Karelia și jumătate din Lacul Ladoga. Armata sa a fost restricționată, precum și posibilitatea sa de a adera la NATO.
Rusia a avut dreptul să păstreze o bază navală la Porkkala, o peninsulă din Golful Finlandei aflată la doar 30 de kilometri de capitală, timp de 50 de ani (în realitate, rușii s-au retras după doar 11 ani).
Cu toate că rușii au fost primii care au atacat Finlanda, țara nordică a fost obligată să îi plătească despăgubiri Uniunii Sovietice pentru că și-a unit forțele cu cele ale Germaniei lui Hitler în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Pentru mulți, acceptarea acestor condiții a însemnat o înfrângere pentru Finlanda. Pentru actualul președinte finlandez, însă, lucrurile arată diferit.
Neavând nicio garanție de securitatea din partea Occidentului, Finlanda și-a exercitat independența prin transformarea țării în una dintre cele mai de succes din Europa și nu prin opoziția față de Rusia, ceea ce ar fi rezultat cu siguranță într-o nouă invazie.
„Oamenii nu au așteptat condițiile perfecte. Ei au lucrat cu ceea ce aveau”, a spus Risto Penttila, un expert finlandez în politica externă.
„Finlanda avea ceva care merita apărat”
Pentru mulți outsideri, procesul care a devenit cunoscut drept „finlandizare” a fost o formă de supunere în fața țării inamice pentru a nu-i stârni furia. Pentru Stubb, al cărui tată s-a născut chiar în teritoriul anexat de Uniunea Sovietică, și cei mai mulți dintre compatrioții lui, „a fost realpolitik într-o vreme când nu am avut de ales.”
Finlanda a putut în acest fel să își păstreze valorile principale: educația universală, bunăstarea socială și statul de drept.
„Finlanda a reușit să-și creeze apărarea națională nu doar ca să răspundă unei amenințări din partea Rusiei, ci pentru că avea ceva care merita apărat”, a spus fostul premier finlandez Esko Aho.
Ucraina de azi este într-o poziție mai bună decât a fost Finlanda în 1944, care era o țară devastată și extrem de săracă ce nu primea aproape niciun sprijin extern, potrivit lui Stubb.
Ucraina are aliați care o ajută economic și încearcă să îi ofere garanții de securitate. Ucrainenii pot rămâne cu gândul la trecut și să deplângă nedreptatea lumii exterioare sau „pot să se adune, să reconstruiască și să creadă în viitorul lor” prin eliminarea corupției și a cinismului și prin promovarea libertății și dreptății sociale, potrivit lui Stubb. Aceasta este alegerea pe care o au de făcut.
Editor : Raul Nețoiu
