În 1957, orașul Glasgow avea cea mai mare rată a mortalității din toată Europa în rândul bolnavilor de tuberculoză (TBC), iar oficialii din domeniul sănătății au demarat o campanie uriașă prin care peste 700.000 de oameni au fost chemați la consult. O armată de 12.000 de voluntari a mobilizat aproape trei sferturi din populația orașului să se înscrie în programul „Radiografie acum” (X-ray now), oferindu-le participanților șansa de a câștiga frigidere, televizoare și mașini de spălat, dar și premii mai neconvenționale, precum țigări, pui sau ciocolată, relatează BBC. 

Campania de testare în masă a fost descrisă drept „un asalt masiv” asupra unei crize de sănătate publică ce cuprinsese societatea săracă a orașului Glasgow, care încă nu își revenise de pe urma celui de-al Doilea Război Mondial.

O armată de 12.000 de voluntari a mobilizat aproape trei sferturi din populația orașului Glasgow să vină la consult, autoritățile oferind pizza gratis pentru cei care vin să își facă radiografie, ca să atragă cât mai mulți oameni.

Mai mult, s-au organizat loterii în care participanții la program puteau câștiga televizoare, vacanțe și mașini, dar și premii mai neconvenționale, precum țigări, pui sau ciocolată.

Datorită succesului răsunător al campaniei din 1957, 2.369 de persoane cu TBC au fost descoperite și tratate la timp, dar un nou studiu condus de Universitatea din Glasgow a arătat că impactul a fost unul mult mai mare.

Cercetătorii au descoperit că datorită faptului că programul de testare în masă a oprit răspândirea TBC-ului, în următorii ani, alte aproximativ 4.600 de cazuri au fost prevenite, ceea ce a salvat multe vieți.

Profesorul Peter MacPherson de la Universitatea din Glasgow a spus că speră ca lecțiile învățate în 1957 să ajute la eforturile de eradicare a TBC-ului în zilele noastre, când boala încă ucide peste 1,2 milioane de oameni pe an în toată lumea.

„Testarea în masă a avut un impact uriaș, dublând rata cu care oamenii cu TBC erau detectați și a grăbit reducerea numărului de cazuri”, a explicat MacPherson. Niciun alt program din lume nu se compară cu cel desfășurat în Glasgow în anii ’50, potrivit profesorului scoțian.

Programul a fost promovat folosind mașini cu difuzoare, un tramvai iluminat, avioane cu bannere și două melodii special create pentru această campanie care au erau difuzate în timpul meciurilor de fotbal.

Toți cei care mergeau să își facă radiografie toracică primeau o insignă care îi califica pentru câștigarea unor premii mici, precum ciocolată, pui sau țigări.

Prin tombolă, unii participanți au câștigat și premii mai importante, precum frigidere, televizoare, mașini de spălat, vacanțe, mobilă și chiar și o mașină.

Unele dintre premii – țigările, spre exemplu – nu sunt lucruri pe care specialiștii le-ar mai recomanda acum, a spus profesorul MacPherson, precizând însă că cercetătorii au rămas uimiți la acea vreme de efortul incredibil depus de voluntari pentru a asigura succesul programului.

„12.000 de voluntari, a fost ceva remarcabil, oamenii din Glasgow și-au unit forțele și au mers din ușă în ușă”, încurajând oamenii să vină la consult, potrivit lui MacPherson.

„TBC este prin excelență o boală a sărăciei. Glasgow în perioada post-război avea unele dintre cele mai mari rate de TBC din Europa și asta din cauza supraaglomerării și a locuințelor insalubre, alimentația foarte proastă după al Doilea Război Mondial și aerul poluat.”

Acum, regiunile cele mai afectate de infecțiile de TBC se află în Africa, Asia și America de Sud, iar acest exemplu istoric din Glasgow ar putea ajuta și în prezent pentru găsirea unor soluții adecvate în combaterea epidemiilor, potrivit lui MacPherson.

Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproape 11 milioane de oameni s-au îmbolnăvit de TBC anul trecut, iar peste 1 milion dintre ei au murit.

Simptomele de TBC sunt oarecum asemănătoare cu cele ale Covid-19, ceea ce înseamnă că există riscul ca unele cazuri de tuberculoză să nu fi fost investigate corespunzător în perioada de pandemie, a avertizat MacPherson.

Editor : Raul Nețoiu

Share.
Exit mobile version