Viza de flotant este un document emis de către autoritățile locale din România, care atestă că o persoană are dreptul să locuiască la o anumită adresă, chiar dacă nu deține în acel loc o proprietare ori un contract de închiriere pe numele său. Viza de stabilire a reședinței se poate obține de la Evidența Populației a localității în care locuiește solicitantul.

Reședința este stabilită prin viza de flotant și reprezintă un spațiu secundar în care o persoană poate locui, în timp ce domiciliu este locul pe care o persoană îl declară drept locuința principală.

Ce valabilitate are viza de flotant

Potrivit legislației în vigoare, viza de flotant pentru stabilirea reședinței, se acordă pentru perioada solicitată, care nu poate fi mai mare de un an și are valabilitate pe timpul cât persoana locuiește, în mod efectiv, la adresa declarată.

Ulterior, după expirarea acestui termen, persoana poate solicita, din nou, înscrierea unei noi mențiuni de stabilire a reședinței.

Procedura de eliberare a vizei de flotant poate varia în funcție de administrația locală și de volumul de solicitări. Procesul poate dura, aproximativ, 5 zile lucrătoare.

Când este necesară o viză de flotant

Viza de flotant poate fi utilă în cazuri precum:

  • Acces la servicii publice – servicii precum înscrierea copiilor la grădiniță, școală, asistență medicală sau acces la ajutoare sociale etc;
  • Drepturi electorale – poți vota la alegerile locale din zonă;
  • Declarații fiscale;
  • Acces la un loc de muncă;
  • Înregistrarea unui autoturism la o adresă;

Acte necesare pentru a solicita viza de flotant

Pentru a obține viza de flotant, persoana interesată se adresează serviciului public comunitar de evidentă a persoanelor pe raza căruia locuiește temporar.

Solicitantul are nevoie de următoarele documente:

  • Cerere pentru viza de flotant (se poate obține și de pe site-ul primăriei);
  • Actul de identitate în care se va înscrie mențiunea de stabilire a reședinței;
  • Documentul cu care se face dovada adresei de reședință (original și copie);
  • Declarație pe propria răspundere a solicitantului, din care să rezulte că locuiește mai mult de 15 zile pe lună la adresa respectivă;
  • Actul de identitate al găzduitorului (dacă este cazul);
  • Documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu (extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile, în original și copie);

(În cazul în care spațiul de locuit nu aparține solicitantului, proprietarul trebuie să fie prezent la depunerea actelor, pentru a-și da consimțământul pe cerere).

  • Declarația pe proprie răspundere a găzduitorului din care să reiasă dacă la respectiva adresă au reședința persoane care nu aparțin aceleiași familii.

Potrivit unei legi promulgate în 2023, la o adresă nu pot fi înregistrate mai mult de 10 persoane dacă nu sunt parte din familie.

Editor : C.S.

Share.
Exit mobile version