Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending
Lukaşenko îi eliberează pe laureatul Nobel Ales Bialiaţki şi alte personalităţi cheie ale opoziţiei din Belarus în cadrul unui acord cu SUA. Nouă dintre deţinuţii eliberaţi au ajuns în Lituania, iar 114 sunt duşi în Ucraina. Ce urmăreşte Washingtonul

decembrie 14, 2025
Trei americani, între care doi militari, au fost ucişi într-un atac în Siria pus pe seama Statului Islamic. Atacatorul era membru al forţelor de securitate siriene, potrivit surselor Reuters

Nicuşor Dan, despre eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a lui Ludovic Orban: Nu se poate ca preşedintele să spună una dimineaţă la conferinţa de presă şi seara consilierul său să spună exact invers la televizor

Nicuşor Dan: Sper să nu mai avem drone, dar, dacă vom avea şi dacă nu punem în pericol pe locuitori, veţi vedea drone doborâte în România

Nicuşor Dan explică de ce nu a participat la funeraliile lui Ion Iliescu: Ca preşedinte, am încercat să păstrez un echilibru/ România a pierdut o oportunitate de a se dezvolta mult mai repede, după căderea comunismului. Ion Iliescu e responsabil de asta

decembrie 13, 2025
Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » Cum pot fi tratate modern bolile cardiovasculare
Sănătate

Cum pot fi tratate modern bolile cardiovasculare

By Sala de Presăseptembrie 29, 2025
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
Cum pot fi tratate modern bolile cardiovasculare
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Metodele actuale de tratament pentru boli cardiovasculare sunt în multe cazuri minim-invazive, iar abordarea lor de către o echipă multidisciplinară asigură rezultate excelente pe termen lung. Pentru a beneficia de tratamentul adecvat, adaptat nevoilor individuale, pacienții cu probleme cardiace se pot adresa unui centru medical specializat, care asigură acces la diferite opțiuni terapeutice și la o abordare integrată, oferită de medici cu vastă experiență, care formează echipa inimii.

Această echipă multidisciplinară este alcătuită din medici cu diferite specializări, precum cardiologie, cardiologie intervențională, chirurgie cardiovasculară, medicină de urgență, anestezie și terapie intensivă cardiovasculară. Specialiștii din echipa inimii investighează situațiile în care sunt prezente simptome cardiovasculare, cu ajutorul aparaturii de înaltă performanță, stabilesc diagnosticul exact și indică soluția terapeutică adaptată acestuia.

Persoanele care nu au un diagnostic stabilit de boală cardiovasculară sau cele care sunt în căutarea celei mai bune soluții terapeutice pentru afecțiunea lor trebuie mai întâi să se programeze pentru un consult de cardiologie. În cadrul consultului, are loc examinarea minuțioasă de către un medic cardiolog, care interpretează și rezultatele investigațiilor deja efectuate de pacient și, de la caz la caz, poate indica unele suplimentare.

Ulterior, pe baza rezultatelor investigațiilor, specialiștii echipei inimii decid care este cea mai potrivită variantă terapeutică pentru fiecare caz în parte. Atunci când tratamentul recomandat pentru afecțiunea cardiovasculară este o intervenție medicală, aceasta poate fi efectuată inclusiv prin metode minim invazive, endovasculare sau chirurgicale, în funcție de indicația stabilită. Aceste proceduri moderne sunt avantajoase pentru pacient datorită preciziei, riscului redus de complicații și recuperării rapide.

La SANADOR, pacienții au acces la consultații de cardiologie și la investigațiile de specialitate recomandate, fără a fi nevoiți să se deplaseze la alte centre medicale pentru efectuarea lor. Aceste examinări pot include și proceduri minim invazive de diagnostic, cum este coronarografia.

În funcție de tratamentul recomandat, în Laboratorul de Cateterism al Spitalului Clinic SANADOR, dotat cu două angiografe ultraperformante Philips Azurion 7, sunt efectuate cu succes proceduri de cardiologie intervențională, iar intervențiile de chirurgie cardiovasculară se desfășoară într-un bloc operator foarte bine dotat și complet digitalizat.

Toate tipurile de intervenții recomandate pentru tratarea unei boli cardiovasculare, prin abord clasic, deschis sau minim invaziv, sunt realizate în deplină siguranță, cu suportul Secției de Anestezie și Terapie Intensivă Cardiovasculară de la Spitalul Clinic SANADOR, singura de categoria I din sistemul medical privat din România, pregătită să gestioneze eventualele situații neprevăzute, asigurând o stabilizare optimă. După operație, pacienții au acces la programe personalizate de recuperare medicală, care contribuie la reluarea activităților de zi cu zi într-un timp cât mai scurt.

În cazul apariției unei urgențe cardiovasculare, pacienții au acces la Compartimentul de Primiri Urgențe* al Spitalului Clinic SANADOR, disponibil 7 zile din 7, 24 de ore din 24, cu 26 de linii de gardă și acces permanent la investigații imagistice avansate.

*Serviciile de urgență se prestează contra cost.

Editor : A.D.V.

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

Listeria provoacă tot mai multe intoxicații severe în Europa. Unul din 12 cazuri a fost mortal în 2024

Ministrul Sănătății: „Avem același sânge” arată ce poate face România atunci când instituțiile și comunitățile lucrează împreună

Avea dureri puternice, dar a amânat vizita la medic. Ce boală gravă avea o femeie și cum a fost tratată

Internetul ființelor: visul digitalizării corpului uman în scopuri medicale. Care ar fi însă coșmarul

Celulele canceroase pot deveni „nemuritoare”. Cercetătorii au descoperit un mecanism prin care tumorile se repară singure

Premieră în România. Primul RMN mobil funcționează la Iași: investigații imagistice direct în sala de operație și în terapie intensivă

Vaccinurile cu ARNm împotriva COVID-19 nu cresc riscul de mortalitate pe termen lung, arată un studiu amplu realizat în Franța

Inteligența artificială transformă medicina. Cum folosește MedLife AI pentru a crește calitatea diagnosticului în România

Alexandru Rogobete, după vizita la spitalele din Prahova: Situaţia este sub control. Nu am transferat pacienţi la Bucureşti

Alegerile Editorului

Trei americani, între care doi militari, au fost ucişi într-un atac în Siria pus pe seama Statului Islamic. Atacatorul era membru al forţelor de securitate siriene, potrivit surselor Reuters

Trei americani, între care doi militari, au fost ucişi într-un atac în Siria pus pe seama Statului Islamic. Atacatorul era membru al forţelor de securitate siriene, potrivit surselor Reuters

decembrie 14, 2025
Nicuşor Dan, despre eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a lui Ludovic Orban: Nu se poate ca preşedintele să spună una dimineaţă la conferinţa de presă şi seara consilierul său să spună exact invers la televizor

Nicuşor Dan, despre eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a lui Ludovic Orban: Nu se poate ca preşedintele să spună una dimineaţă la conferinţa de presă şi seara consilierul său să spună exact invers la televizor

decembrie 14, 2025
Nicuşor Dan: Sper să nu mai avem drone, dar, dacă vom avea şi dacă nu punem în pericol pe locuitori, veţi vedea drone doborâte în România

Nicuşor Dan: Sper să nu mai avem drone, dar, dacă vom avea şi dacă nu punem în pericol pe locuitori, veţi vedea drone doborâte în România

decembrie 14, 2025
Nicuşor Dan explică de ce nu a participat la funeraliile lui Ion Iliescu: Ca preşedinte, am încercat să păstrez un echilibru/ România a pierdut o oportunitate de a se dezvolta mult mai repede, după căderea comunismului. Ion Iliescu e responsabil de asta

Nicuşor Dan explică de ce nu a participat la funeraliile lui Ion Iliescu: Ca preşedinte, am încercat să păstrez un echilibru/ România a pierdut o oportunitate de a se dezvolta mult mai repede, după căderea comunismului. Ion Iliescu e responsabil de asta

decembrie 13, 2025
Superliga: Surpriză în Giuleşti, Rapid – Oţelul Galaţi 0-2

Cele mai recente știri

La Liga: FC Barcelona a învins Osasuna cu 2-0

La Liga: FC Barcelona a învins Osasuna cu 2-0

decembrie 13, 2025
Alexandru Rogobete: Centrul de Arşi din Târgu Mureş se află în etapa finală de construcţie şi se apropie de momentul în care va deveni, cu adevărat, un loc de tratament şi siguranţă pentru pacienţii cu arsuri grave

Bundesliga: Hoffenheim a învins pe HSV, scor 4-1, şi e a patra în clasament

Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2025 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.