Vicepreședinta SUA Kamala Harris a ignorat remarcile lui Donald Trump despre identitatea ei rasială. Ea doar a spus că este „același vechi spectacol”, iar „America merită mai mult”, scrie The Guardian.

Miercuri, într-o apariție la Asociația Națională a Jurnaliștilor de Culoare (NABJ), Trump a antagonizat jurnaliștii seniori de culoare și a pus sub semnul întrebării rasa lui Harris, spunând: „Ea a fost întotdeauna de origine indiană și promova doar originea indiană. Nu știam că este de culoare până acum câțiva ani, când s-a întâmplat să devină de culoare.”.

Interviul său, care trebuia să dureze o oră, conform Axios, a fost scurtat după doar 34 de minute.

În Houston, Harris a părut neafectată și s-a abținut să comenteze afirmațiile lui Trump.

„În această după-amiază,” a spus Kamala Harris, oprindu-se pentru huiduielile mulțimii. „Donald Trump a vorbit la întâlnirea anuală a Asociației Naționale a Jurnaliștilor de Culoare.”

„Și a fost același spectacol vechi: dezbinarea și lipsa de respect. Și dați-mi voie să spun doar că poporul american merită mai mult. Poporul american merită un lider care spune adevărul. Un lider care nu răspunde cu ostilitate și furie atunci când este confruntat cu faptele. Merităm un lider care să înțeleagă că diferențele noastre nu ne dezbină – ele sunt o sursă esențială a forței noastre”, a mai spus Harris, la un miting din Texas.

Candidata Partidului Democrat la președinție a vorbit la cea de-a 60-a Convenție Bienală Internațională a Sigma Gamma Rho, una dintre cele mai proeminente frăţii de culoare din Houston, Texas. Harris a spus că se află acolo în calitate „mândră membră a grupului «Divine Nine»” – un grup format din cele mai puternice frății și comunități de culoare din SUA. Kamala Harris este absolventă a Alpha Kappa Alpha.

Staff-ul de campanie al lui Harris Harris a precizat, într-un comunicat de presă, că „Donald Trump pe care America l-a văzut la NABJ este cel pe care alegătorii de culoare îl cunosc de ani de zile.”.

Miercuri seară, Trump a vorbit la un miting în Pennsylvania, primul din acest stat, după încercarea de asasinare a acestuia de luna trecută.

Trump a spus despre Harris: „Nu uitați. Acum patru săptămâni era considerată, cum să spun, cea mai rea,” și că a avut o „transformare de personalitate… Dintr-o dată este considerată noua Margaret Thatcher.”

Soțul lui Harris a spus că remarcile lui Trump reflectă „o versiune mai rea a unei persoane deja oribile”

Miercuri seară în Maine, soțul Kamalei Harris, Doug Emhoff, care și el a fost ținta atacurilor lui Trump în această săptămână, a spus că remarcile lui Trump în Chicago reflectă „o versiune mai rea a unei persoane deja oribile”, a scris Washington Post. „Nu ar trebui să mai fie niciodată aproape de Casa Albă din nou.”

„Insultele, prostiile – sunt oribile, sunt groaznice, denotă o lipsă de caracter,” a completat Emhoff.

Secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, vorbea cu jurnaliștii în timp ce Trump făcea remarcile sale la NABJ. Întrebată despre comentariile pe care un jurnalist i le-a citit, ea a afirmat inițial că va fi „foarte atentă”, apoi s-a răzgândit. „Așteptați. Nu, nu, nu,” a precizat ea.

„Ca persoană de culoare, ca femeie de culoare care deține această poziție” a explicat ea, referindu-se la funcția sa de secretar de presă a administrației Biden, „ceea ce tocmai a spus el, ceea ce tocmai mi-ați citit, este pur și simplu respingător. Este jignitor.”

Harris era singura persoană în măsură să vorbească despre identitatea ei, a continuat Karine Jean-Pierre.

„Și cred că este jignitor pentru oricine, nu contează dacă este un fost lider, un fost președinte, este pur și simplu insultător”, a conchis ea.

Kamala Harris are mamă de origine indiană și tată de culoare, originar din Jamaica. Ea este prima vicepreședintă femeie din istoria SUA, dar și prima persoană de culoare și cu origini asiatice care ocupă această funcție.

Editor : Ana Petrescu

Share.
Exit mobile version