Începând cu 1 august 2025, intră în vigoare prevederile Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, care introduc contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) în cuantum de 10% pentru pensiile care depășesc suma de 3.000 de lei. Această măsură se aplică inclusiv în cazul pensiilor administrate privat din Pilonul II, precum și al pensiilor facultative din Pilonul III.
Legea nr.141/2025 modificările la Codul fiscal au fost publicate în Monitorul Oficial în data de 25 iulie 2025.
Ce este sistemul de pensii obligatorii administrate privat (pilonul II)
Pensiile din pilonul II reprezintă un sistem de pensii private obligatorii, introdus în România în 2008, ca parte a reformei sistemului public. Acest mecanism presupune ca o parte din contribuția ta la pensia de stat să fie redirecționată automat către un fond de pensii administrat privat și gestionat de o companie autorizată.
Scopul sistemului este asigurarea unei pensii private, distinctă şi care suplimentează pensia acordată de stat, pe baza colectării şi investirii, în interesul participanţilor, a unei părţi din contribuţia individuală de asigurări sociale.
- (Începând cu data de 1 ianuarie 2024 cota de contribuţie aferentă fondurilor de pensii administrate privat este de 4,75%, OUG nr. 23/2022 pentru completarea art. 43 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. (Sursa: Ministerul Muncii)
Pensiile din pilonul II sunt obligatorii pentru: persoanele în vârstă de până la 35 de ani, care sunt asigurate potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare şi contribuie la sistemul public de pensii;
Sunt facultative pentru: persoanele în vârstă de până la 45 de ani, care sunt deja asigurate şi contribuie la sistemul public de pensii.
Cum vor fi calculate pensiile private obligatorii, pilonul II, de la 1 august 2025.
„Acest regim de taxarea CASS se aplică în mod similar tuturor celor trei piloni de pensii: pensiile publice (pilon I), pensiile private obligatorii (pilon II) si pensiile private facultative (pilon III). In cazul pilonului II de pensii, nu cred că se pune problema dublei impozitari, câtă vreme contribuțiile provin din salariile brute, deci înainte de plata CASS.
În ceea ce privește pilonul III, aici ar putea fi vorba despre dublă taxare cu CASS dacă angajatul plătește contribuția din sursele proprii. Pe de altă parte, pentru angajat, contribuțiile la pensie din salariul net, pana in anumite limite, nu au impozit pe venit. De reținut că, și in cazul pilonului III, există o serie de elemente fiscale favorabile. Acestea se vad și în cazul plătii din partea angajatorului pentru angajatul său, care, în anumite limite, nu antrenează nici CASS și nici impozit pe venit.
Poate, deci, apărea un risc de dublă taxare în funcție de cine plătește contribuțiile (compania din surse proprii sau angajatul din netul salarial) și în funcție de raportul dintre acestea și limitele de stimulente fiscale.
În oricare dintre situații, înlocuirea obiceiului de încasare a banilor printr-o plată unică de la fondul de pensii cu opțiunea de a încasa banii în mod lunar, poate fi o soluție. Asta pentru că, acel prag de neimpozitare de 3000 de lei se aplică plăților lunare.”, a declarat pentru Digi24 Radu Crăciun, director general în cadrul unei societăți de administrare a fondurilor de pensii private.
Exemplu de calcul pentru pensia privata primită în tranșă unică
Un pensionar cu un total activ de 48.000 lei din care:
- Valoare contribuției nete totale: 33.0000 lei (procent calculat din salarii, respectiv 4,75% se duce la pilonul II) și 15.000 lei câștigul din fondul de pensii. Astfel, totalul este de 48.000 lei.
- Contribuția CASS se raportează la valoarea totală de 48.000 lei, din care se scade 3.000 lei, deoarece sub acest plafon nu se plătesc contribuții. Astfel: 48.000 lei – 3.000 lei = 45.000 lei. Cota CASS de 10% aplicată (45.000 lei x 10%) = 4.500 LEI.
- Impozitul pe venit de 10% se raportează la câștigul de 15.000 lei. Astfel, din suma de 15.000 lei se scade plafonul de 3.000 (pentru care nu se plătesc taxe) și contribuția CASS de 4.500. Mai exact, 15.000 – 4.500 lei (CASS) – 3.000 lei (plafon neimpozabil) = 7.500 lei, de unde 7.500 x 10% (impozit) = 750 lei.
Împreună, contribuțiile CASS 4.500 și impozit 750 = 5.250 lei. Din totalul activ de 48.000 lei se scad 5.250 lei (CASS și impozit) = 42.750 lei suma pe care o primește un pensionar în contul bancar.
- Suma se reduce cu comisioanele bancare pentru fiecare impozit/ CASS/ tranșa platită lunar.
Exemplu de calcul pentru pensia privată primită în tranșe lunare. (de ex: timp de 16 luni)
Un pensionar are un total activ de 48.000 lei. Valoarea tranșei lunare brute va fi de 3.000 lei.
În această situație, pentru că suma nu depășește plafonul impus, nu se va plăti contribuția CASS, nu se va plăti impozit. Pensionarul va primi în contul bancar suma de 48.000 lei.
- Și în acest caz, suma se reduce cu comisioanele bancare pentru fiecare impozit/ CASS/ tranșa platită lunar.