AUR se află pe primul loc atât în opțiunile de vot pentru parlamentare ale femeilor, cu 32%, cât și în cele ale bărbaților, cu 44%, potrivit sondajului informat.ro – INSCOP Research realizat în perioada 25 octombrie – 2 noiembrie. Electoratul feminin rămâne ceva mai prudent și mai echilibrat în opțiunile de vot, în timp ce bărbații tind să voteze partide cu discurs radical, consideră directorul INSCOP Research Remus Ștefureac.
Un procent de 23% dintre femei ar opta pentru PSD, iar 16% dintre bărbați ar alege partidul condus de Sorin Grindeanu.
„Potrivit rezultatelor Barometrului Informat.ro – INSCOP, femeile și bărbații se raportează diferit la partidele politice, ceea ce sugerează valori și priorități sociale diferite. În timp ce electoratul masculin manifestă o tendință accentuată de orientare către partide cu discurs radical, electoratul feminin rămâne mai prudent și mai echilibrat în opțiuni. În cazul bărbaților, această orientare indică o criză de reprezentare și o nevoie acută de revalidare a canalelor prin care electoratul percepe eficiența și autenticitatea acțiunii politice. În cazul femeilor, opțiunile mai echilibrate reflectă un atașament față de criterii pragmatice – competență, stabilitate, predictibilitate – mai degrabă decât față de retorici populiste”, a explicat Remus Ștefureac, potrivit unui comunicat de presă.
Citește și: Cum votează românii în funcție de vârstă: partidele pentru care ar opta două treimi din tineri. Seniorii rămân fideli PSD (sondaj)
Cum votează femeile
Întrebate cu ce partid ar vota dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, 32% dintre femei optează pentru AUR, 23% pentru PSD, 15% pentru PNL, 11% pentru USR, 6% pentru UDMR, 4% pentru SENS, 3% pentru POT, în timp ce 2% pentru SOS România. 2% dintre femei aleg alt partid, iar 1% un candidat independent.
Cum votează bărbații
44% dintre bărbați ar vota cu AUR dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare. 16% dintre aceștia ar alege PSD, 14% PNL, 13% USR, 3% UDMR, 3% POT, 3% SENS, în timp ce 2% SOS România. 1% dintre bărbați susțin alt partid, iar 1% un candidat independent.
Pentru a obține date relevante statistic pe segmente socio-demografice, sondajul realizat în luna noiembrie s-a concentrat doar pe două întrebări (direcția țării și intenția de vot pentru partidele politice), însă a fost aplicat pe un eșantion semnificativ mai mare (de 3.000 de respondenți), comparativ cu eșantioanele obișnuite de 1.100 de respondenți în cazul cărora adresăm, de regulă, 25-30 de întrebări.
Citește și: Sondaj INSCOP. AUR coboară sub pragul de 40% pentru prima oară după alegerile prezidențiale. PSD și USR, în creștere
Datele au fost culese în perioada 26 octombrie -3 noiembrie 2025, cu ajutorul interviului prin intermediul chestionarului.
Astfel, datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 3.000 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste.
Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 1.8%, la un grad de încredere de 95%.
Editor : Ana Petrescu
