Donny Strathie, care a murit duminică la Boston înainte de a putea participa la primul meci al Scoţiei la Cupa Mondială, a fost onorat de fanii scoţieni vineri seară. În minutul 76 al meciului împotriva Marocului, aceştia s-au ridicat pentru a aplauda în memoria sa.

Membru veteran al Tartan Army, Donny Strathie, din Grangemouth, a murit duminică la vârsta de 76 de ani, după ce s-a prăbuşit într-un hotel din Norwood, lângă Boston.

Această călătorie avea scopul de a-i permite să participe la primul meci al Scoţiei la Cupa Mondială. Înainte de meci, familia sa le ceruse fanilor să-i aducă un omagiu în minutul 76.

 

Vorbind la o conferinţă de presă cu o zi înainte de meci, selecţonerul Steve Clarke a adresat şi un mesaj familiei fanului. „Cred că visul lui Donny a fost să vadă Scoţia din nou la Cupa Mondială.. Din fericire, a putut experimenta asta înainte de a ne părăsi. Toate gândurile şi condoleanţe mele sunt alături de familia sa”, a declarat antrenorul scoţian.

Un susţinător loial al echipei Falkirk şi al Scoţiei, Strathie a călătorit prin Europa timp de decenii cu Tartan Army, urmând echipa sa naţională pe Wembley, în Norvegia, Franţa, Portugalia, Malta sau Lituania, conform BBC.

Share.
Exit mobile version