Curtea Constituţională va discuta în data de 10 iunie cererea preşedintelui Camerei Deputaţilor de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Guvern, privind Ordonanţa SAFE, iar în data de 4 iunie sesizarea depusă de Avocatul Poporului pe aceeaşi Ordonanţă.

Judecătorii CCR vor analiza în data de 10 iunie cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de preşedintele Camerei Deputatilor

În data de 4 iunie, CCR va dezbate sesizarea referitoare la Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.21/2026 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.62/2025 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2025/1.106 al Consiliului din 27 mai 2025 de instituire a Instrumentului „Acţiunea pentru securitatea Europei” (SAFE) prin consolidarea industriei europene de apărare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a depus la Curtea Constituţională o cerere de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională, cu privire la ordonanţa care vizează programul SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan când a devenit interimar, după ce Parlamentul votase moţiunea de cenzură prin care a demis Executivul.

Grindeanu cere CCR să constate că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2026 a fost adoptată şi transmisă în vederea publicării cu depăşirea competenţelor constituţionale ale Guvernului demis prin moţiune de cenzură, ceea ce atrage incompatibilitatea acesteia cu prevederile Constituţiei, obligarea Guvernului de a se abţine de la emiterea oricăror acte normative cu forţă de lege primară.

Preşedintele Camerei Deputaţilor spunea despre conflictul sesizat la CCR în cazul Ordonanţei SAFE că a făcut această sesizare fiindcă aşa e corect şi cele 11 amendamente introduse fac întreaga ordonanţă neconstituţională.

Şi Avocatul Poporului a transmis la CCR o excepţie de neconstituţionalitate referitoare la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care se referă la programul SAFE, motivul constituindu-l încălcarea obligaţiei constituţionale de solicitare a avizului Consiliului Legislativ şi nerespectarea interdicţiei constituţionale privind emiterea ordonanţelor de către un Guvern demis.

Avocatul Poporului arată, printre motivele de neconstituţionalitate, încălcarea obligaţiei constituţionale de solicitare a avizului Consiliului Legislativ şi nerespectarea interdicţiei constituţionale privind emiterea ordonanţelor de către un Guvern demis.

Share.
Exit mobile version