Curtea Supremă a Statelor Unite a respins marţi demersul lui Alex Jones, conspiraţionistul american condamnat să plătească 1,4 miliarde de dolari familiilor victimelor unui masacru dintr-o şcoală, pe care el l-a negat, aceasta fiind ultima cale de atac prin care influencerul îşi putea anula pedeapsa, relatează AFP şi Reuters.
Judecătorii au respins apelul său împotriva deciziei Curţii de Apel din Connecticut într-un proces de calomnie împotriva sa, menţinând cea mai mare parte a hotărârii pronunţate de un judecător şi un juriu în 2022 în favoarea a 14 membri ai familiilor copiilor şi angajaţilor şcolii care au fost ucişi şi a unui agent FBI care a intervenit în timpul împuşcăturilor. Cea mai înaltă instanţă judiciară din SUA a menţinut astfel hotărârea Curţii de Apel.
Jones a susţinut că hotărârea în procesul intentat împotriva sa în Connecticut i-a încălcat drepturile prevăzute de Constituţia SUA la un proces echitabil şi la libertatea de exprimare.
Curtea Supremă a SUA nu şi-a motivat decizia de a respinge recursul lui Alex Jones, care denunţa „o condamnare la moarte financiară” şi susţinea că această sumă nu ar putea fi niciodată plătită.
Alex Jones, animator radio şi proprietar al site-ului de extremă dreapta Infowars, prezentase un masacru care a avut loc în 2012 la şcoala Sandy Hook, din Connecticut (nord-est), ca fiind o înscenare. Minciunile sale au devenit virale, ducând la hărţuirea familiilor victimelor masacrului, în care au pierit 20 de copii şi 6 adulţi.
Familiile, care au afirmat că au primit ameninţări cu moartea sau cu violul din partea susţinătorilor săi, l-au dat în judecată şi au câştigat procesul.
Dar Alex Jones şi-a declarat falimentul personal în 2022 şi a depus bilanţul companiei sale, Free Speech Systems, cu sediul în Texas (sud).
În iunie 2024, un judecător din Texas a aprobat lichidarea activelor sale personale, estimate la aproximativ 9 milioane de dolari, pentru a-i permite să înceapă să despăgubească familiile.
Jones a declarat într-o emisiune difuzată pe site-ul Infowars că Curtea Supremă a SUA a menţinut o hotărâre eronată, care le permite judecătorilor să stabilească răspunderea fără implicarea juriului. „Judecătorii sunt acum regi”, a spus Jones. „Ei pot pur şi simplu să te declare vinovat, să organizeze un proces spectacol şi să spună juriului că ai toţi aceşti bani, fără să prezinte nici măcar vreo dovadă în acest sens, iar apoi să facă datoria neachitabilă, astfel încât să nu o poţi rambursa niciodată”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.