Autoritatea maritimă daneză a anunţat joi că a imobilizat o navă de tip port-container sub pavilion iranian provenind din Sankt Petersburg pentru deficienţă de pavilion. „Nava este reţinută pe motiv că nu este înregistrată corespunzător”, a explicat autoritatea într-un e-mail adresat AFP.
Această navă „declara că arborează pavilionul Comorelor. Comorele au informat autoritatea maritimă că nava nu este înregistrată în registrul lor”, a precizat autoritatea daneză.
Identificat de presa daneză ca fiind port-containerul Nora, vasul este ancorat la extremitatea nordică a Danemarcei, în Kattegat.
Se află sub pavilion iranian, a informat autoritatea maritimă daneză.
Conform datelor site-ului de geolocalizare maritimă Vesselfinder, acesta a părăsit Sankt Petersburg pe 16 ianuarie cu destinaţia Egipt.
Conform postului de televiziune danez TV2, nava Nora, denumită anterior Cerus, este vizată de sancţiuni din partea autorităţilor americane. Potrivit Trezoreriei americane, acesta ar aparţine unei flote iraniene controlate de Mohammad Hossein Shamkhani, fiul lui Ali Shamkhani, consilier apropiat al ayatollahului Ali Khamenei.
În cursul anului trecut, acesta a traversat apele daneze de zece ori.
Autoritatea maritimă a precizat că joi a fost efectuat un control al portavionului. „Nu s-au constatat deficienţe majore de siguranţă. Cu toate acestea, nava nu este încă certificată în totalitate, iar imobilizarea este menţinută pentru moment”, a scris autoritatea în comunicatul trimis AFP.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

