Senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat, marţi, că liberalii nu vor vota cele două proiecte PSD privind eliminarea CASS pentru mame şi veterani. Decizia vine după ce premierul Ilie Bolojan le-a cerut liberalilor să nu voteze proiectele care schimbă deciziile recente luate de Guvern pentru a corecta deficitul. „Într-o înţelegere, trebuie să respectăm înţelegerea”, a subliniat Fenechiu.

„Partidul Naţional Liberal va respecta ce s-a decis în coaliţie. Deci, nu vom vota cele două proiecte legislative, pentru că prioritatea este bugetul României şi scăderea deficitului bugetar. Premierul ne-a explicat că, într-o înţelegere, noi trebuie să respectăm înţelegerea, indiferent de ce fac ceilalţi parteneri ai noştri”, a declarat Daniel Fenechiu, la Parlament.

În schimb, acesta susține că Partidul Național Liberal va susține proiectul USR care vizează reducerea numărului de parlamentari la 300. 

„Noi susţinem iniţiativa votată de români la referendumul de acum 15 ani de zile, evident cu respectarea drepturilor minorităţilor”, a mai spus senatorul PNL.

Premierul Ilie Bolojan le-a cerut senatorilor PNL, într-o ședință care a avut loc în această dimineață, să nu voteze proiectele depuse de PSD în Parlament care modifică decizii recente ale Guvernului, după cum au declarat surse politice pentru Digi24.ro. Este vorba despre proiecte precum scutirea de la plata CASS pentru mame, veteranii de război, deținuții politici sau călugări și modificarea regulilor din Educație, măsuri cuprinse în primul pachet fiscal și pe care PSD a promis să le „repare”.

O reacție a avut și deputatul PSD Mihai Fifor, care l-a numit pe Ilie Bolojan „premierul orgoliului”.

Citește și: Bolojan iese la atac: A cerut PNL să nu voteze proiectele PSD care modifică deciziile Guvernului, precum scutirile pentru CASS (surse)

Editor : A.G.

Share.
Exit mobile version