Economiștii români, Cristian Păun și Radu Georgescu, atrag atenția că intenția grupului francez de retail Carrefour de a-și vinde operațiunile din România este un semnal clar al deteriorării economiei. „Scăderea vânzărilor Carrefour în România reflectă direct intrarea economiei în recesiune”, a scris economistul Radu Georgescu, într-o postare pe LinkedIn. „Nu poate fi clar motiv de bucurie, de îngrijorare însă da”, a scris economistul Cristian Păun, într-o postare pe Facebook. 

Scăderea consumului, măsurile de austeritate și lipsa de predictibilitate fiscală ar fi motivele care îi determină pe marii retalieri să-și regândească prezența pe piața locală, sunt de părere economiștii.

„Este cel mai puternic mesaj de atenționare asupra economiei românești”, a scris Georgescu în postarea de pe LinkedIn.

Potrivit publicației franceze, L’Informe, Carrefour vrea să-și vândă magazinele din România și să iasă de pe piața românească, iar în acest sens a contractat deja o bancă de investiții pentru a evalua apetitul potențialilor cumpărători. Detalii aici.

„Suveraniștii aplaudă că a plecat un «dujman»”

Economistul Cristian Păun a scris într-o postare pe Facebook că o eventuală retragere a Carrefour nu trebuie privită cu entuziasm, ci ca un semnal de alarmă.

„Nu poate fi clar motiv de bucurie, de îngrijorare însă da. Dacă mediul de afaceri devine ostil, e firesc ca marii retaileri să plece. Vorba aia, nu pleacă câinele de la măcelărie. Dacă măcelarul aleargă după câini să-i facă salam, pleacă”, a scris Păun în postarea citată.

Economistul a criticat taxele excesive și atitudinea autorităților față de marile companii: „După ce i-am umplut de taxe (pe stâlp, pe cifră de afaceri, pe «supraprofit», pe valoarea adăugată), clar nu pleacă din acest motiv. (…) De ce ar mai sta aici? Mă mir că au rezistat atât.”

În postare, Păun critică abordarea suveraniștilor, care privesc plecarea Carrefour din România ca pe o victorie și spune că plecarea ar putea duce la prețuri mai mari și la o calitate mai slabă a produselor.

„Suveraniștii aplaudă frenetic! Am înfrânt încă un «dujman» de clasă. Bine că pleacă, aveau prețuri enorme, bânguie suveranistul. (…) Dacă vor fi mai puțini din ăștia, oare nu cumva prețurile și calitatea vor fi mai nasoale decât alea de le găseam prin Carrefour și ne enervam?”, este mesajul lui Păun.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Este cel mai puternic semnal de avertizare pentru economia României”

Economistul Radu Georgescu a scris într-o postare pe LinkedIn că scăderea vânzărilor Carrefour în România reflectă direct intrarea economiei în recesiune.

„Carrefour vrea să plece din România!! De ce vrea să plece din România? Motivul este scris în situațiile financiare publicate de Carrefour. În trimestrul 3 din 2025, vânzările Carrefour România au scăzut cu 2,5% comparativ cu trimestrul 3 din 2024.”, a scris Georgescu în postare.

Georgescu a menționat că măsurile de austeritate ale noului Guvern au dus la scăderea consumului și totodată la scăderea încrederii în economie.

„Este cel mai puternic mesaj de atenționare dat de o companie asupra economiei din România. Datele arată că românii sunt afectați de inflație și de creșterea taxelor. Economia a intrat în recesiune în trimestrul al treilea din 2025”, a mai spus Georgescu.

Economistul a ținut să precizeze și importanța informațiilor financiare publicate de Carrefour: „Carrefour are o prezență națională în România: în orașe mari și orașe mici. Este singurul lanț multinațional de magazine care prezintă detaliat cifrele pe piața din România: creștere organică, volume vândute, marje de vânzare etc.”

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Carrefour a plătit aproape 70% din profit către statul român în 2024

Cristian Tudorescu, consultant fiscal, a publicat pe Facebook o analiză bazată pe datele financiare oficiale raportate de Carrefour la Ministerul Finanțelor, care arată că retailerul a plătit în 2024 către statul român 126,5 milioane de lei impozit pe profit, adică aproape 70% din profitul brut.

La acestă sumă s-a adăugat și impozitul de 1% pe cifra de afaceri, introdus în 2024 de Guvernul Ciolacu, de asta au ajuns să achite aproape trei sferturi către statul român, a mai scris el.

Cătălin Teniță, consilier la Consiliul General al Municipiului București, a comentat public analiza, menționând că această presiune fiscală se înscrie într-un context mai larg în care marii retalieri europeni își reevaluează prezenta în piețele afectate de taxele suplimentare.

„S-a aplicat impozitul de 1% pe cifra de afaceri introdus de guvernul PSD-PNL. Carrefour a decis să iasă din România de la anul. Cifrele rămân însă valabile și arată cât de mult s-a schimbat mediul fiscal”, a scris Teniță pe facebok.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Share.
Exit mobile version