Miros puternic de cauciuc ars şi un fenomen de tip „ceaţă densă” au fost semnalate, miercuri, în mai multe zone din Ploieşti, iar Garda de Mediu a demarat un control la rafinăria din zona de nord a oraşului. A fost descoperită o reacţie chimică în zona batalurilor (groapă de depozitare, n.r.) cu reziduuri petroliere.

„Ca urmare a numeroaselor sesizări telefonice primite la sediul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Prahova, referitoare la prezenţa unui miros puternic de cauciuc ars şi a unui fenomen de tip «ceaţă densă» în mai multe zone ale municipiului Ploieşti, au fost demarate verificări pentru identificarea sursei de poluare”, a transmis, miercuri, Garda de Mediu Prahova, potrivit News.ro.

Sursa citată a precizat că în analiza situaţiei s-a ţinut cont de direcţia vântului, condiţiile meteorologice aferente intervalului 22–23 iulie 2025, precum şi de valorile înregistrate de staţiile de monitorizare a calităţii aerului din cadrul RNMCA, gestionate de APM Prahova.

„Astfel, GNM CJ Prahova a iniţiat un control la rafinăria situată în zona de nord a municipiului Ploieşti. Din primele verificări, s-a constatat că, în zona batalurilor cu reziduuri petroliere, a avut loc o reacţie chimică exotermă în timpul aplicării unei tehnologii de ecologizare. Aceasta a generat o emisie consistentă cu aspect de ceaţă densă, însoţită de un miros puternic de cauciuc sau gudron ars, resimţit şi de către cetăţeni”, a mai transmis sursa citată.

GNM CJ Prahova, în colaborare cu APM Prahova, continuă investigaţiile în teren pentru stabilirea măsurilor legale care se impun în acest caz.

Sursa citată a precizat că nu au fost înregistrate depăşiri ale parametrilor măsuraţi prin staţiile de monitorizare a calităţii aerului, parte din RNMCA, şi nici a parametrilor măsuraţi prin staţiile automate amplasate la limita rafinăriilor din arealul Ploieştiului.

Editor : B.E.

Share.
Exit mobile version