Prefectul Capitalei Andrei Nistor a anunțat, marți. că a fost trimis la sediul instituţiei Corpul de Control al Ministerului de Interne (MAI) pentru verificări asupra contractului de chirie, care a fost semnat cu RA-APPS pentru suma de 25.000 de lei lunar, plus utilităţi, însă facturile primite au depăşit de fiecare dată 140.000 de lei. Pe urmă, a adăugat Nistor, au fost primite facturi de 160.000 de lei, iar în vară a fost primit un act adiţional pentru suma de 220.000 de lei, pe care fostul prefect nu l-a semnat. 

„A fost trimis Corpul de Control al MAI la Prefectura București pentru verificări asupra contractului de chirie. Mă bucur ca s-a întâmplat, sper să ne susțină în demersurile noastre de a rezolva problema spațiului în care își desfășoară activitatea Prefectura”, a scris Andrei Nistor, marți pe Facebook.

Prefectul Capitalei a explicat și contextul:

  • „În 1994 a fost stabilit prin lege că sediul Prefecturii este în actualul sediu al PMB, cu titlu gratuit (să reținem acest termen pentru ceea ce urmează). Când au început lucrările de consolidare la PMB, Prefectura a fost mutată la Piața Presei Libere. Când PMB a revenit în sediul actual, surpriză, noua compartimentare nu mai permitea și relocarea Prefecturii.
  • În 2022, fostul prefect Greblă decide semnarea unui contract cu RA-APPS pentru închirierea spațiului din Batiștei 13 (fosta Ambasadă a SUA). Decizie justificată, având în vedere condițiile fostului spațiu. Justificarea însă se cam oprește aici. Contractul a fost semnat pe 25.000 de lei lunar, plus utilități, cu toate că legea spune clar că Primăria trebuie să puna un spațiu de 3.500 mp la dispoziția Prefecturii. Lucru confirmat și într-un control ulterior al Curții de Conturi.
  • Buuun… acum începe distracția. Prima factură primită de la RA-APPS – 140.000 de lei! Greșeală? Mai multe luni facturate? Nu! Toate facturile următoare, lunare, au avut valori similare. Apoi a crescut la 160.000 de lei. Iar din vara acestui an, la 220.000 de lei pe lună.
  • A fost printre primele probleme pe care le-am găsit aici, situație semnalată inclusiv de fostul prefect, căruia îi mulțumesc că nu a semnat ultimul act adițional, cel cu 220.000 de lei pe lună”.

Andrei Nistor a mai spus că a încercat de atunci să găsească soluții, deci poate doar să se bucure de acest control, „în urma căruia sper să găsim tot sprijinul pentru a rezolva această problemă și pentru a nu mai muta banii dintr-un buzunar în altul”.

„Asta, în timp ce noi nu putem digitaliza Prefectura pentru că nu avem buget. Știți cât costă? Jumătate de lună de chirie!”, a conchis el.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Ana Petrescu

Share.
Exit mobile version