TVR Cultural va organiza la Bookfest dezbaterea „De la AI… la infinitul cuvintelor”, sâmbăta, de la ora 18.00. Discuţia se va concentra pe viitorul cărţii, între măiestria scriitorului şi generatorul de texte. Evenimentul va fi moderat de Daniela Zeca-Buzura, iar printre invitaţi se numără Theodor Paleologu şi Barna Nemethi.

La TVR Cultural vor fi interviuri cu editorii şi scriitorii din ţară şi din străinătate, vor fi anunţate cele mai noi apariţii editoriale, transmisiuni în direct, jurnale culturale, dar şi ediţii speciale dedicate evenimentului ajuns la cea de-a XVIII-a ediţie.

Aflaţi  în mijlocul evenimentelor la Bookfest 2025, jurnaliştii TVR, Nadine Vlădescu, Mirela Nagâţ şi Marius Constantinescu, alături de producătorii Bianca Sărăţeanu, şi Sânziana Miloşoiu, vor oferi zilnic telespectatorilor TVR Cultural informaţii noi şi relevante despre cărţile şi autorii momentului. Concluziile zilei, interviuri, dar şi ample reportaje vom putea urmări şi în „Jurnalul Cultural”, alături de Camelia Văcaru.

„Ca în fiecare primăvară, mă bucură reîntâlnirea cu cărţile, cu vibe-ul şi, mai ales, cu oamenii care făuresc unul dintre cele mai vii evenimente culturale ale României: Bookfest. Şi în 2025 îi aştept pe telespectatorii TVR Cultural vineri, sâmbătă şi duminică – zilele cele mai pline, cele mai dinamice ale Salonului – la transmisiuni în direct, sub coordonarea impecabilă a  Bianca Sărăţeanu şi Sânziana Miloşoiu. Se vor perinda în studioul nostru câteva dintre cele mai importante nume: Jose Luis Peixoto (Portugalia este ţara invitată în 2025), Gabriel Liiceanu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Radu Paraschivescu, Ioana Bâldea Constantinescu, Dan Croitoru, Denisa Comănescu, Dinu Flămând, Dan-Liviu Boeriu, asta pentru a-i aminti doar pe câţiva”, spune Marius Constantinescu.

Ediţiile speciale TVR Cultural se vor transmite în direct de la Romexpo, de miercuri şi până duminică:

Miercuri, 28 mai – 18:30 – 20:00;
Joi, 29 mai – 18:30 – 20:00;
Vineri, 30 mai – 18:00 – 19:30;
Sâmbătă 31 mai – 16:30 – 18:00;
Duminică, 1 iunie – 12:00 – 13:00.

Salonul Internaţional de carte Bookfest 2025 va fi deschis oficial miercuri, 28 mai, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitate înalte oficialităţi din România şi Portugalia. Evenimentul va avea loc între 28 mai şi 1 iunie, în pavilionul B2 al complexului Romexpo. Portugalia este ţară invitată de onoare la această ediţie.

Bookfest 2025 reuneşte peste 150 de expozanţi din ţară şi din străinătate, aproximativ un milion de volume, dintre care 3.000 sunt titluri noi. La evenimentul cultural au fost anunţate peste 300 de lansări de carte, dezbateri, noi apariţii editoriale, dar şi evenimente pentru copii şi proiecţii de film.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version