Ministrul olandez de Externe, Caspar Veldkamp, a demisionat vineri, după ce, la ultima şedinţă de guvern, nu a reuşit să obţină impunerea de sancţiuni împotriva Israelului pentru războiul din Fâşia Gaza şi situaţia umanitară gravă a populaţiei palestiniene din această enclavă, relatează AFP, citată de Agerpres.

Constat că nu sunt în măsură să iau măsuri suplimentare semnificativepentru a pune presiune asupra Israelului, a declarat ministrul Caspar Veldkamp după şedinţa de Guvern.

El anunţase joi că doreşte să ia măsuri suplimentare împotriva Israelului, după ce luna trecută i-a declarat indezirabili în Ţările de Jos pe miniştrii israelieni de extremă dreapta Itamar Ben-Gvir şi Bezalel Smotrich.

De asemenea, Olanda s-a numărat printre cele 21 de ţări care au semnat joi o declaraţie comună în care au denunţat aprobarea de către Israel a unui proiect major de colonizare în Cisiordania drept o acţiune inacceptabilă şi contrară dreptului internaţional.

Ministrul olandez de Externe a declarat că măsurile pe care le-a propus au fost discutate serios, dar respinse de către Guvern.

Oricum demisionar după căderea pe 3 iunie a guvernului rămas interimar, Caspar Veldkamp a decis să se retragă de acum din Executiv, motivând că nu mai are suficientă încredere în capacitatea sa de a acţiona ca ministru de Externe.

ONU a declarat oficial vineri stare de foamete în Fâşia Gaza, după ce experţii organizaţiei au avertizat că aproximativ o jumătate de milion de oameni se află acolo într-o situaţie umanitară catastrofală în urma ofensivei militare israeliene.

Editor : C.A.

Share.
Exit mobile version