Departamentul pentru Securitate Internă a suspendat accesul ofiţerului de patrulă de frontieră Gregory Bovino, care a devenit figura reprezentativă a operaţiunii de aplicare a legilor privind imigraţia a preşedintelui Donald Trump în Minnesota, la conturile sale de social media, cu efect imediat, potrivit unei surse familiarizate cu acest subiect, citate de CNN.
Bovino folosea un cont X, @CMDROpAtLargeCA, pentru a posta de mai multe ori pe zi, provocându-şi criticii, distribuind fotografii ale imigranţilor arestaţi de ofiţerii săi şi făcând publice propriile apariţii la conferinţe de presă şi la ştirile de televiziune.
Departamentul pentru Securitate Internă a subliniat că ofiţerul de patrulă de frontieră Gregory Bovino, care a devenit figura reprezentativă a operaţiunii de aplicare a legilor privind imigraţia a preşedintelui Donald Trump în Minnesota, nu a fost demis din funcţie.
„Şeful Gregory Bovino NU a fost eliberat din funcţie”, a declarat astăzi purtătoarea de cuvânt a DHS, Tricia McLaughlin, într-o postare pe X.
Bovino „este o parte esenţială a echipei preşedintelui şi un mare american”, a adăugat ea.
În weekend, Bovino s-a certat cu legislatori şi alte persoane online, răspunzând la postările lor pe X despre împuşcarea asistentului medical Alex Pretti. În mai multe postări recente pe reţelele de socializare, Bovino l-a acuzat pe Pretti că a agresat ofiţeri federali înainte de a fi ucis – o afirmaţie care nu este susţinută de înregistrarea video a momentelor care au precedat moartea sa.
Bovino este aşteptat să părăsească Minneapolis mâine, iar preşedintele Donald Trump a declarat că îl trimite pe Tom Homan, responsabilul cu securitatea frontierelor, să conducă operaţiunea de acolo.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

