Un membru al parlamentului finlandez a fost găsit vinovat de Curtea Supremă a ţării de incitare la ură, după ce a susţinut că homosexualitatea este o „tulburare de dezvoltare”, o condamnare care a stârnit critici din partea unor miniştri de extremă dreapta din guvern, informează The Guardian.
Päivi Räsänen, din Partidul Creştin Democrat, a făcut aceste afirmaţii într-un pamflet publicat iniţial în 2004 şi republicat pe site-ul Fundaţiei Luther din Finlanda şi al Episcopiei Evanghelice Finlandeze în 2007.
Cu un vot de 3 la 2, Curtea Supremă a decis joi că Räsänen a comis o infracţiune atunci când a republicat pamfletul pe Facebook în 2019 şi pe site-ul său în anul următor. Ea a fost amendată cu 1.800 de euro. Instanţa a stabilit că afirmaţia ei potrivit căreia homosexualitatea ar fi o tulburare a dezvoltării psihosexuale este incorectă.
Räsänen a fost susţinută în acest caz de organizaţia conservatoare americană Alliance Defending Freedom, care a încercat să folosească cazul ei drept exemplu de cenzură în Europa. Grupul şi-a intensificat cheltuielile globale pentru litigii şi alte campanii după ce a reuşit anularea deciziei Roe v. Wade, care proteja dreptul la avort, în SUA.
Räsänen a declarat că verdictul a fost „un şoc” şi că va lua în considerare atacarea deciziei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Instanţele inferioare o achitaseră anterior de toate acuzaţiile.
Miniştri din partidul lui Räsänen şi din Partidul Finlandezilor (naţionalist) au cerut imediat apărarea libertăţii de exprimare şi modificări legislative.
Verdictul a stârnit reacţii puternice din partea partidului lui Räsänen şi a unor politicieni de rang înalt, inclusiv a ministrului Justiţiei, Leena Meri, care a cerut schimbarea legii.
Partidul Finlandezilor consideră de mult timp că legea nu este „suficient de precisă şi, mai ales, nu este preredictibilă, aşa cum cere principiul legalităţii din codul penal”, a spus ea.
„Este foarte dificil pentru oameni să ştie ce este interzis şi ce este permis.”
Vicepremierul şi ministrul finanţelor, Riikka Purra, tot din Partidul Finlandezilor, a cerut de asemenea modificarea legii. „Libertatea de exprimare a suferit astăzi o nouă lovitură serioasă prin decizia Curţii Supreme”, a scris ea pe reţelele sociale.
Procurorul general, Ari-Pekka Koivisto, a declarat pentru postul finlandez Yle: „Nu am mai avut până acum o decizie de principiu de acest tip legată de infracţiunea de incitare.”
Koivisto a adăugat: „Este importantă deoarece Curtea Supremă a analizat în detaliu evaluarea drepturilor fundamentale.”
Însă prim-ministrul Petteri Orpo, din Partidul Coaliţiei Naţionale, a refuzat să exprime o poziţie privind decizia Curţii Supreme, spunând că politicienii nu ar trebui să comenteze hotărârile instanţelor.

