Descoperirea care ar putea rezolva supraîncălzirea PC-urilor: un înlocuitor pentru siliciu.

Mai toate procesoarele și chip-urile moderne sunt construite folosind siliciu, un material care și-a dovedit fiabilitatea în timp și a permis industriei tech să atingă culmi pe care nu le credeam posibile acum câteva decenii. Însă cum toate lucrurile bune și inovatoare au și ele un sfârșit, se pare că era acestui material se apropie de final, astfel o nouă descoperire ar putea veni cu o rezolvare pentru problema supraîncălzirii PC-urilor moderne.

Arsenidul de bor cubic (cubic boron arsenide) este un compus chimic format din bor și arsenic care oferă capabilități de conductivitate mari. Cercetătorii din cadrul MIT, Universitatea din Houston și alte instituții cred că această combinație este viitorul industriei tech, mai ales că rezolvă și problemele de încălzire pe care le are siliconul. În plus, conform unui studiu publicat pe Science, arsenidul de bor se regăsește pe locul trei în topul materialelor cu cea mai bună conductivitate termică.

Un înlocuitor demn pentru poziția ocupată de siliciu

Cu un nou material la dispoziție, nu mai trebuie decât să găsim moduri economice și practice prin care să-l adoptăm ca și material principal. Cel puțin asta este și părerea celor de la MIT care ne-au vorbit în detaliu despre noua descoperire.

Căldura este un factor limitator pentru multe electronice. Carbura de siliciu începe să înlocuiască siliciul în componentele electronice care asigură alimentarea cu energie în industria EV, inclusiv la Tesla, întrucât are o conductivitate termică de trei ori mai mare decât siliciul, în ciuda limitărilor de mobilitate electrică. Imaginați-vă ce am putea obține cu ajutorul arsenidului de bor, care oferă de până la 10 ori mai multă conductivitate termică și o mobilitate mult mai mare decât cea a siliciului. Poate fi un adevărat game-changer!

Ne aflăm însă abia la început de drum în ceea ce privește migrarea spre un nou tip de material, iar următoarele PC-uri cu Intel Core 14th Gen și AMD Ryzen 8000 vor folosi în continuare construcția clasică. Dar cine știe ce ne rezervă viitorul? Poate că odată cu noul material vom vedea procesoare din seria Core i9 care nu consumă 200W+ pentru 5GHz pe două nuclee… ori poate pic în cap din pat și mă trezesc la realitate.

Cele mai recente știri
Știri similare