Ministrul Meidului, Diana Buzoianu, anunţă, miercuri seară, că Raul Pop, numit secretar de stat printr-o decizie a premierului Ilie Bolojan, se va ocupa de deşeuri şi poluare. ”Experienţa lui în domeniu de peste 15 ani de zile poate ajuta să fie găsite soluţii concrete”, a transmis ministrul, explicând că vor fi aduşi ”zeci de experţi” pentru a remedia problemele de mediu.

”Raul Pop este, începând din această săptămână, secretarul de stat la Ministerul Mediului pe zona de deşeuri şi poluare. Vreau să îi mulţumesc pentru acceptarea acestei provocări de a face mult bine într-un domeniu extraordinar de complex. Am lucrat alături de Raul ani de zile în Parlament pentru o legislaţie mai bună pe managementul deşeurilor. Ştiu cum experienţa lui în domeniu de peste 15 ani de zile poate ajuta să fie găsite soluţii concrete la probleme de poluare care au tăiat ani buni din viaţa noastră, a tuturor”, a scris, miercuri seaăr, pe Facebook, Diana Buzoianu.

Ministrul Mediului anunţă, de asemenea, că ”zeci de experţi” vor participa la munca pe care şi-au propus-o.

”Vom aduce zeci de experţi alături de noi pentru munca pe care ne-am asumat-o. Este o echipă nu perfectă, nu fără greşeli, dar onestă, pusă pe treabă şi de bună credinţă. Continuăm să muncim cu sens pentru o Românie mai curată, mai verd”, a mai transmis Buzoianu.

Raul Pop a fost numit în funcţia de secretar de stat printr-o decizie a premieruluim Ilie Bolojan. 

Raul Pop a mai fost secretar de stat în Ministerul Mediului în perioada februarie – septembrie 2021, dar şi în 2016, iar în perioada decembrie 2019 – februarie 2021 a fost consilier personal al ministrului Mediului.

 

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version