Doi senatori S.O.S România au demisionat luni din grupul parlamentar al acestui partid și au anunțat că vor activa în continuare în Senat ca neafiliaţi. În aceeași zi, patru deputați SOS și-au anunțat și ei demisia din partid, informează news.ro.

Senatorii S.O.S România Ionel Carp şi Daniel Paul Gheorghe şi-au anunţat, în prima şedinţă de plen a Senatului din noua sesiune parlamentară, demisia din grupul parlamentar al partidului condus de Diana Șoșoacă.

Cei doi senatori au precizat că vor activa ca neafiliaţi.

Anunţul celor doi senatori a fost întâmpinat cu huiduieli din partea foştilor colegi din partid.

Grupul parlamentar S.O.S România avea, în Senat, 12 membri, înainte de demisia celor doi senatori.

Concomitent, la Camera Deputaților, deputaţii S.O.S România Ştefan Băişanu, Alexandrin Moiseev, Ecaterina-Mariana Szoke şi Cosmin Andrei şi-au anunţat luni, în plen, demisia din partid, aceştia precizând că vor activa ca deputaţi neafiliaţi.

Liderul deputaţilor S.O.S România, Dumitru Coarnă, a declarat în plen că aceştia ar trebui să îşi dea demisia şi din Parlament.

„Cei patru care şi-au dat demisia din grupul S.O.S, de bun simţ ar trebui să îşi dea demisia şi din Parlamentul României”, a precizat Coarnă.

Editor : M.L.

Share.
Exit mobile version