Directorul Centralei nucleare de la Cernavodă, Romeo Urjan, afirmă că prin operaţiunea de luni a militarilor care au detonat stânca Pârjoaia cu scopul creşterii debitului şi nivelului Dunării, reactorul 2 al centralei va funcţiona încă două zile în plus faţă de cele cinci zile prognozate iniţial, aşa încât cel puţin o săptămână, începând de astăzi, centrala va rămâne în funcţiune. „Din punctul nostru de vedere, considerăm operaţiunea de ieri un succes”, a subliniat Urjan. Potrivit sursei citate, într-un „scenariu de criză”, centrala se opreşte automat, „în siguranţă”, această variantă fiind prevăzută din proiectare pentru „orice centrală nucelară, oriunde în lume”.
„Centrala nucelară de la Cernavodă este în funcţione cu unitatea numărul 2, este în condiţii stabile, fără probleme de funcţionare. Operaţiunea de ieri (n. red. – marţi) a ajutat centrala, iar din punctul nostru de vedere o considerăm un succes. Au mai crescut debitul Dunării şi nivelul la aspiraţia noastră, în momentul de faţă avem circa două zile de funcţionare suplimentar prin operaţiunea de ieri. Deci ieri aveam cinci zile de funcţionare, aproximativ, bazat pe prognoză, în momentul de faţă, putem spune că avem şapte zile, începând de astăzi, bazat tot pe prognoza actuală asupra debitului Dunării”, a declarat directorul CNE Cernavodă, Romeo Urjan, la Digi24.
Directorul CNE Cernavodă a subliniat că, într-un „scenariu de criză”, centrala se opreşte automat, „în siguranţă”, această variantă fiind prevăzută din proiectare pentru „orice centrală nucelară, oriunde în lume”.
„Posibilitatea scăderii nivelului Dunării a fost luată în considerare prin proiectarea centralei nucleare de la Cernavodă, orice centrală nucleară, oriunde în lume, este prevăzută cu aceste scenarii de criză. Prin aceste scenarii de criză, funcţionarea cetralei continuă sau centrala nucleară se opreşte. Deci, acum suntem în cazul de funcţionare la urgenţă şi nu există un «scenariu negru» aici. Centrala se opreşte şi se opreşte în siguranţă”, a punctat Urjan.
În legătură cu limita minimă de la care se opreşte centrala, directorul CNE Cernavodă a explicat că această limită este bazată pe „debitul Dunării şi pe nivelul în aspiraţie din bazinul de răcire”.
„După cum am spus, în momentul de faţă mai sunt şapte zile, supraveghem mai mulţi parametri, nivelul în aspiraţie şi vibraţiile la pompele de răcire. În funcţie de aceşti parametri, oprim centrala în siguranţă pentru a nu avea probleme”, a spus Romeo Urjan.
Referitor la măsuri suplimentare care ar putea fi luate în calcul pentru a prelungi această perioadă de şapte zile, directorul centralei de la Cernavodă a spus că aceste măsuri suplimentare „se iau chiar acum”.
„Aţi văzut ieri explozia acelei stânci ne-a adus zile suplimentare, colegii noştri din celelalte ministere lucrează acum pentru a amplasa cele patru barje, acele patru barje care se vor instala pe braţul Bala vor redirecţiona mai multă apă spre Cernavodă şi ne aşteptăm să vedem o creştere. Deci asta e în concurenţă cu prognozele apelor. Dacă vedem o prognoză pozitivă, câteva zile în plus pot să ajute la funcţionarea pe lungă durată a reactorului de la unitatea 2”, a spus Urjan, amintind că o situaţie similară s-a înregistrat în 2003, când unitatea 1, singura existentă la acel moment, a fost oprită timp de o lună, din cauza nivelului foarte scăzut al Dunării.
Potrivit directorului CNE Cernavodă, centrala nucleară produce, în prezent, „în jur de 680 de megavaţi”, însemnând „cam 10% din puterea de producere a energiei în România la momentul de faţă”.
Luni, militarii au realizat o nouă detonare a stâncii Pârjoaia, pentru a devia debitul Dunării pe braţul Dunării Vechi, în scopul alimentării Centralei Nucleare de la Cernavodă.
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, afirma că operaţiunea a fost un succes şi menţiona că, potrivit calculelor iniţiale, ”joi în cel mai fericit caz, Centrala de la Cernavodă ar fi ajuns în procedură de a fi oprită”.
”O zi de funcţionare suplimentară a Centralei de la Cernavodă e de vreo trei ori mai eficientă financiar decât costurile acestor operaţiuni”, adăuga el.
Specialiştii de la Apele Române afirmă că se estimează că, până miercuri dimineaţă, cele 4 barje vor fi scufundate, pentru a redirija debitul Dunării.

