Jacopo Venturini, director general al casei de lux Valentino, a părăsit compania, a anunţat joi brandul italian, precizând că decizia a fost luată de comun acord şi este motivată de raţiuni personale, transmite Reuters.

Plecarea sa, efectivă din 13 august, lasă compania, deţinută de fondul qatarez Mayhoola şi grupul francez Kering, în căutarea unui nou lider care să relanseze vânzările şi profitul.

Venturini, fost vicepreşedinte executiv de merchandising la Gucci, a preluat conducerea Valentino în iunie 2020. Anterior, compania anunţase că acesta se afla în concediu medical, pe fondul speculaţiilor privind plecarea sa. Valentino a raportat scăderi de venituri şi profit anul trecut.

Fondată la Roma în 1960 de Valentino Garavani şi Giancarlo Giammetti, casa Valentino este deţinută parţial de grupul Kering, care a cumpărat în 2023 un pachet de 30% pentru 1,7 miliarde euro, cu angajamentul de a achiziţiona restul până în 2028.

Atât Kering, cât şi Mayhoola au refuzat să comenteze plecarea lui Venturini.

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version