O serie de lideri europeni, printre care cancelarul german Friedrich Merz, preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul britanic Keir Starmer, vor participa luni, la Casa Albă, la discuţiile dintre preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi preşedintele american Donald Trump, menite să contureze perspectivele unui acord de pace. BBC prezintă o sinteză a relaţiilor liderilor respectivi cu Trump.

Prim-ministrul britanic Keir Starmer

· L-a întâlnit ultima dată pe Trump în timpul vizitei preşedintelui american în Scoţia, în iulie. La sosirea în Marea Britanie, Trump a declarat „Îmi place prim-ministrul vostru” şi a lăudat de multe ori „relaţia specială” dintre Marea Britanie şi SUA.

Prim-ministrul italian Giorgia Meloni

· A vizitat Casa Albă în aprilie. Cei doi au o bună relaţie şi s-au lăudat reciproc în trecut. Trump a numit-o „o femeie fantastică”, care „a cucerit Europa”. Ea a fost, de asemenea, singurul lider european care a participat la ceremonia sa de învestire în ianuarie.

Cancelarul german Friedrich Merz

· La o lună după ce a devenit cancelar al Germaniei, Merz s-a deplasat la Casa Albă, unde a reuşit să intre în graţiile preşedintelui, oferindu-i lui Trump certificatul de naştere al bunicului său Friedrich, care s-a născut în Bavaria.

Preşedintele finlandez Alexander Stubb

· Împărtăşeşte pasiunea preşedintelui pentru golf – cei doi au jucat chiar împreună o partidă la resortul Mar-a-Lago al lui Trump din Florida, în luna martie. În cadrul vizitei „neoficiale”, cei doi au discutat şi despre relaţiile Ucrainei şi Finlandei cu SUA în timpul prânzului

Preşedintele francez Emmanuel Macron

· A dezvoltat o relaţie neaşteptată cu Trump în timpul primului său mandat, iar Macron a continuat să-l laude pe Trump în timpul unei vizite la Casa Albă în februarie, recunoscând chiar că Trump a avut dreptate să dezvolte o relaţie cu Vladimir Putin

Secretarul general al NATO, Mark Rutte

· A lăudat în mod public modul în care „tăticul” Trump a gestionat conflictul dintre Israel şi Iran, iar Trump a lăudat NATO sub conducerea lui Rutte după ce membrii săi s-au angajat să crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

· A negociat cu Trump în legătură cu taxele vamale propuse de acesta pentru UE. Cei doi s-au întâlnit la terenul de golf din Turnberry, unde luna trecută au convenit asupra unui acord comercial. Trump a răspuns: „Acest acord ne va apropia… într-un anumit sens, este un parteneriat”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version