Berbeci, veţi avea un 2023 heirupist! Daniela Simulescu: Ai timp să pui pe picioare ceva. Jupiter găseşte în tine o scânteie şi o amplifică. Îţi dă mai mult decât poţi duce

0
40

Berbecii încep anul cu gânduri încurcate şi planuri date peste cap.

De pe 21 decembrie până pe 16 mai, la anul, Jupiter va reveni şi ne va ajuta să facem primul pas către acele gânduri. către acele planuri sau obiective pe care le-am avut în perioada mai-octombrie 2022.

“O să sune ciudat, dar dacă între 11 mai şi 28 octombrie s-au întâmplat şi nişte lucruri pe care, pe moment, le-ai considerat negative (ai pierdut un loc de muncă, te-ai despărţit de cineva etc.) ei bine, n-o să le mai vezi aşa. Toate acelea se vor demonstra a fi fost cel mai bun lucru care ţi s-ar fi putut întâmpla. Cu Jupiter în semnul tău, până în mai, ai timp să pui pe picioare ceva. Dacă nu ai avut încredere în tine până acum, găseşti o făclie mică interioară, o luminiţă, iar Jupiter o vede şi o amplifică. Lui Jupiter îi place să amplifice tot, şi că-i bun şi că-i rău.

Jupiter poate să ne şi uşureze de oamenii care au probleme în viaţa noastră şi se chinuie, Jupiter poate să ne dea mai mult decât putem duce doar că, la un moment dat, suntem destul de cocoşaţi. Dar important este că avem nevoie de o făclie, o picătură, o doză de încredere pe care Jupiter să o crească, să o aducă la iveală şi să te forţeze să te pui pe drum. Jupiter vorbeşte de călătorii, de studiu, vorbeşte foarte mult de expansiunea minţii, de credinţă şi încredere. Deci, iată, până pe 16 mai Jupiter e în semnul tău. E adevărat, nu va mai retrograda (de obicei, când retrogradează, simţi lucrurile mai palpabil) dar după 16 mai va intra într-un semn care te va ajuta să vezi ceva concret în viaţa.

Aşadar, prima parte a anului, pentru tine, este benefică, chiar dacă începutul lui 2023 debutează cu Marte, guvernatorul tău retrograd în Gemeni. Ce înseamnă asta? Că la începutul anului eşti foarte confuz. O dată te decizi că vrei asta. Pe urmă, peste două zile, zici – nu mai fac asta, fac altceva. Apoi, peste patru zile, – revin la ce mi-am zis prima dată. Peste şase zile zici – Nu, mai bine că amânasem. Efectiv te duci pe mai multe drumuri. Nu te judecă nimeni că te duci pe mai multe cărări, tu te judeci! Şi comunici, întrebi, vorbeşti… Retrogradarea lui Marte se va petrece până pe 12 ianuarie dar efectele se duc până pe 25 martie. Cu alte cuvinte, tu la începutul anului trebuie să ştii că ai sprijin din partea lui Jupiter ca să încerci să găseşti şi altceva ce-ţi place şi care te face să evoluezi. Poate, dintr-odată, vrei să schimbi locul de muncă dar nu ştii în ce domeniu să te duci.

Important e să faci un pas!

Şi dacă vei greşi, repercusiunile nu vor fi puternice, efectele nu vor fi grave. Permite-ţi, la începutul anului, să te joci, poate vrei să-ţi faci un proiect pe lângă locul de muncă pe care îl ai sau vrei să începi mai multe afaceri sau să îţi dai demisia, te înscrii la o şcoală nouă… Începutul lui 2023 este heirupist, este confuz, este haotic, nu înţelegi ce vrei, cum vrei, parcă nu te ajută nimeni… dar trebuie să încerci puţin din toate!”, spune astrologul Daniela Simulescu.

Mai multe informaţii aici:

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.