”Mai am de trăit 10-15 ani”

Marti, 07 Iunie 2022, ora 15:59

4800 citiri

Adrian Minune a anunțat că urmează să renunțe la concerte și evenimente private și că va susține peste doi ani un spectacol de retragere, pe un stadion.

”În 2024, o să-mi fac retragerea. Pentru că mai am de trăit 10-15 ani și vreau să mă bucur și eu de familia mea, de tot ce mă înconjoară. Nu mai cânt. Probabil o să fac două spectacole pe an, pentru că menirea mea este să fiu lăutar.

O să-mi fac retragerea pe un stadion, gratis, bineînțeles. Apoi, o să fac două spectacole, pentru că menirea mea este să cânt. Dacă nu cânt, nu știu să fac altceva. Împlinesc 50 de ani și nu vreau să mă treacă nepoata strada. Vreau să mă bucur și eu, să-mi gătească nevastă-mea”, a declarat Adrian Minune pentru Antena Stars.

Acesta a spus că are nevoie să petreacă mai mult timp cu familia și că din 2024 nu va mai participa la evenimente private, la nunți sau la botezuri.

Adi Minune s-a referit și la lipsa de respect cu care sunt artiștii tratați la evenimente.

”Noi cântăm și când sunt oamenii trezi și când sunt beți. Și nu mai accept ca niște copii să mă împingă sau să vorbească anapoda. Cu toate că eu sunt o slugă de lux a copiilor mei, dar doar a copiilor mei. Într-un timp, mai obosim și noi”, a mai spus cântărețul.

Cele mai recente știri
Știri similare