Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat joi că nu este vorba de o tăiere a salariilor cu vreun procent, în proiectul reformei administraţiei iar salariile nu se taie cu 10%, ea precizând că este vorba doar despre o reducere a fondului de cheltuieli de personal iar fiecare ordonator de credit în parte va avea libertatea să decidă cum anume, în mod concret, va opera această reducere.
”În ceea ce priveşte proiectul reformei administrative, doresc să subliniez încă o dată că nu este vorba de o tăiere a salariilor cu vreun procent, în speţă 10%. Salariile nu se taie cu 10%. Este vorba doar despre o reducere a fondului de cheltuieli de personal”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Ioana Dogioiu a precizat că fiecare ordonator de credit în parte va avea libertatea să decidă cum anume, în mod concret, va opera această reducere stabilită prin proiect, atunci când el se va întâmpla.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că în pachetul de reformă în administraţie, s-a prevăzut ca toate ministerele să aibă în vedere o reducere a cheltuielilor de până la 10% din anvelopa salarială, anul viitor, el arătând că unii pot să facă reduceri de personal, alţii să lucreze la sporuri sau la alte măsuri de reducere a cheltuielilor.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, după şedinţa conducerii partidului, că PSD nu susţine tăierea şi reducerea salariilor în sectorul bugetar, votul fiind unanim în forul statutar.
El a mai spus că discuţiile pe administraţia centrală nu au fost închise, în coaliţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

