Doi copii în vârstă de 5, respectiv 10 ani au fost transportaţi la spital, sâmbătă după-amiază, după ce tavanul fals al unui loc de joacă din municipiul Botoşani s-a prăbuşit. În acel spaţiu se aflau în total 13 copii şi cinci adulţi, toţi fiind evaluaţi medical.

Pompierii au fost solicitaţi să intervină, sâmbătă după-amiază, la un spaţiu de joacă din municipiul Botoşani, după ce o parte din tavanul fals s-a prăbuşit.

Acolo s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare şi ambulanţa de terapie intensivă mobilă SMURD, trei ambulanţe SAJ, jandarmi şi poliţie.

Evenimente

19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

”Aceştia au constatat faptul că toate cele 18 persoane care se aflau în interior, în momentul producerii evenimentului, erau ieşite din clădire. Este vorba de 13 copii şi cinci adulţi. Toţi au fost evaluaţi din punct de vedere medical. Doi copii, de 10, respectiv 5 ani, au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, a transmis ISU Botoşani.

Pompierii au verificat apoi spaţiul şi au îndepărtat bucăţile căzute.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version