Doi tineri au rămas fără permis într-un interval de câteva ore după ce au condus aceeaşi maşină în Baia Mare, iar poliţiştii au stabilit că unul dintre ei circula agresiv şi accelera motorul în mod repetat, iar cel de-al doilea a fost înregistrat cu aparatul radar în timp ce avea o viteză de 116 km/h pe un drum unde viteza este de 50km/h.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş au anunţat că, sâmbătă seară, în jurul orei 22.50, poliţiştii au oprit pentru verificări un autoturism condus agresiv pe strada Vasile Alecsandri din Baia Mare. 

”La volan a fost identificat un tânăr de 19 ani, care a fost sancţionat pentru conducerea unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjenit persoanele aflate în zona drumului public. De asemenea, acestuia i-a fost reţinut permisul de conducere pentru 30 de zile”, au transmis poliţiştii.

Ei au adăugat că după aproximativ o oră şi jumătate, acelaşi autoturism a fost înregistrat cu aparatul radar pe bulevardul Regele Mihai I, cu viteza de 116 km/h, sector de drum unde limita legală de viteză este de 50km/h. 

”La volan a fost identificat un alt tânăr de 19 de ani. Şi acesta a fost sancţionat conform prevederilor legale, iar ca măsură complementară s-a dispus reţinerea permisului de conducere pentru 90 de zile”, au menţionat reprezentanţii IPJ Maramureş. 

Ei au precizat că în noaptea de sâmbătă spre duminică, au mai scos din trafic trei persoane care conduceau autoturisme după ce au consumat alcool.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version