Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.
Aşa cum a făcut şi cu alte ţări, preşedintele american a informat UE printr-o scrisoare adresată Ursulei von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene.
În scrisoarea sa, Donald Trump a declarat că „este o mare onoare pentru el să trimită această scrisoare, care demonstrează forţa şi angajamentul relaţiei noastre comerciale”.
Magnatul imobiliar a continuat prin a sublinia dimensiunea deficitului comercial al ţării sale cu blocul european. Acesta se ridică la 157 de miliarde de euro pentru mărfuri, dar la numai 48 de miliarde de euro dacă sunt luate în considerare bunurile şi serviciile, după cum a remarcat recent BFM Business.
În opinia sa, amploarea acestui deficit justifică introducerea taxelor vamale. El are grijă să precizeze că acestea se vor ridica la „doar” (sic) 30% de la 1 august.
„Vă rog să înţelegeţi că această rată de 30% este mult mai mică decât ceea ce ar fi necesar pentru a elimina deficitul comercial pe care îl avem cu UE”, a insistat Donald Trump.
„După cum ştiţi, nu va exista niciun tarif dacă Uniunea Europeană, sau companiile europene, decid să construiască sau să fabrice produse în Statele Unite şi, de fapt, vom face tot posibilul pentru a obţine aprobările rapid, profesionist şi sistematic, cu alte cuvinte, în câteva săptămâni”, a afirmat preşedintele american.
2,5% înainte de revenirea lui Trump
Până acum, majoritatea exporturilor de pe Bătrânul Continent către America erau taxate cu 10%, în timp ce automobilele erau taxate cu 25%, iar oţelul şi aluminiul cu 50%.
Înainte de venirea la putere a lui Donald Trump, Statele Unite percepeau doar 2,5% din valoarea principalelor importuri europene.
Donald Trump a adăugat că va creşte din nou aceste tarife dacă UE va riposta.
Comisia Europeană, singura responsabilă pentru negocierea acordurilor comerciale ale Uniunii Europene (UE), a încercat să încheie un acord de principiu cu Statele Unite. Spre deosebire de Marea Britanie, UE a ales să prelungească negocierile, în speranţa de a obţine un acord mai bun. Cu toate acestea, presiunea din partea SUA a crescut în ultimele zile.
Preşedintele american a anunţat, de asemenea, tarife de 30% la importurile din Mexic.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.