Preşedintele ales Donald Trump ar fi fost condamnat pentru încercarea ilegală de a anula rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020, dacă nu ar fi fost ales la scrutinul prezidenţial din noiembrie 2024, arată raportul Departamentului de Justiţie, care a fost pus la dispoziţia Congresului, relatează BBC.

„Probele admisibile au fost suficiente pentru a obţine şi susţine o condamnare într-un proces”, se arată în raportul întocmit de procurorul special Jack Smith, care săptămâna trecută a demisionat din Departamentul de Justiţie.

Documentul de 137 de pagini a fost trimis Congresului după ce judecătoarea Aileen Cannon a permis publicarea primei din cele două părţi ale raportului lui Smith – cea privind cazul de interferenţă electorală.

Ea a ordonat o audiere separată în cursul acestei săptămâni cu privire la publicarea părţii raportului care se referă la acuzaţiile potrivit cărora Trump a păstrat ilegal documente guvernamentale clasificate.

Jack Smith a fost numit în 2022 procuror special care să se ocupe de investigaţiile Departamentului de Justiţie al SUA cu privire la cele două dosare federale deschise pe numele lui Trump. Procurorii speciali sunt aleşi de Departamentul de Justiţie în cazurile în care există un potenţial conflict de interese.

Trump a fost acuzat că a păstrat ilegal documente clasificate şi, în unele cazuri, le-a depozitat în camere de la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Florida. În cazul interferenţei electorale, el a fost acuzat că a complotat pentru a anula rezultatul alegerilor din 2020.

Ambele cazuri s-au soldat cu acuzaţii penale împotriva lui Trump, care a pledat nevinovat şi a încercat să demonteze cazurile ca fiind motivate politic.

Procurorul special Jack Smith a închis dosarele după alegerea lui Trump în noiembrie, în conformitate cu reglementările Departamentului de Justiţie care interzic urmărirea penală a unui preşedinte în exerciţiu.

„Punctul de vedere al Departamentului (de justiţie) conform căruia Constituţia interzice continuarea punerii sub acuzare şi a urmăririi penale a unui preşedinte este categoric şi nu se bazează pe gravitatea infracţiunilor imputate, pe soliditatea dovezilor guvernului sau pe meritele urmăririi penale, pe care Biroul le susţine pe deplin” – afirmă Jack Smith în partea de raport care a fost publicată.

După ce raportul său a fost depus la instanţă, a existat un du-te-vino juridic cu privire la materialele legate de aceste cazuri.

Săptămâna trecută, judecătoarea Cannon a oprit temporar publicarea întregului raport Smith, din cauza temerilor că acesta ar putea afecta cazurile a doi asociaţi ai lui Trump acuzaţi împreună cu el în cazul documentelor clasificate. Walt Nauta, consilierul personal al lui Trump, şi Carlos De Oliveira, administratorul proprietăţii de la Mar-a-Lago , sunt acuzaţi că l-au ajutat pe Trump să ascundă documentele. Spre deosebire de Trump, cazurile lor sunt încă pe rol – iar avocaţii lor au susţinut că publicarea raportului lui Smith ar putea influenţa un viitor juriu şi proces.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version