Președintele american Donald Trump a semnat luni un decret prezidențial care prevede acordarea de garanții de securitate Qatarului în condiții similare celor prevăzute în articolul 5 din Tratatul NATO, se arată în textul decretului publicat de Casa Albă, notează Axios.
Potrivit sursei citate, acesta este un acord de securitate fără precedent între SUA și o țară arabă. Potrivit ordinului, SUA vor trata orice „atac armat” asupra țării „ca o amenințare la adresa păcii și securității Statelor Unite” și vor răspunde în consecință.
Garanția de securitate îmbunătățită a SUA face parte din „compensația” acordată Qatarului pentru atacul israelian eșuat împotriva oficialilor Hamas din Doha.
Decretul a fost semnat luni, în aceeași zi în care prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a vizitat Casa Albă, dar a fost făcut public abia două zile mai târziu.
„Având în vedere amenințările continue la adresa statului Qatar reprezentate de agresiunea străină, politica Statelor Unite este de a garanta securitatea și integritatea teritorială a statului Qatar împotriva atacurilor externe”, se arată în document.
În eventualitatea unui atac viitor împotriva Qatarului, „Statele Unite vor lua toate măsurile legale și adecvate — inclusiv diplomatice, economice și, dacă este necesar, militare — pentru a apăra interesele Statelor Unite și ale Statului Qatar și pentru a restabili pacea și stabilitatea”.
Conducătorii militari și ai serviciilor de informații ale SUA „vor continua planificarea comună a măsurilor de urgență cu statul Qatar pentru a asigura un răspuns rapid și coordonat la orice agresiune străină împotriva statului Qatar”, se precizează în document.
Amintim că Netanyahu a prezentat luni scuze omologului său din Qatar pentru atacurile israeliene care au vizat Hamas în această ţară.
Multe țări arabe, în special Arabia Saudită, au cerut de-a lungul anilor o astfel de garanție de securitate din partea SUA, însă solicitare au fost respinse.
„Arabia Saudită a considerat că, pentru a obține un pact de apărare cu Statele Unite, ar fi necesară normalizarea relațiilor cu Israelul. Qatarul a reușit să obțină un pact de apărare parțial cu Statele Unite după ce a fost atacat de Israel”, a spus un fost oficial american.
Citește și:
Greșeala catastrofală a Israelului în Qatar. De ce a declanșat Netanyahu atacul, cu toate că șefii Mossad și ai armatei s-au opus
Editor : A.M.G.