Preşedintele american Donald Trump ordonă vineri administraţiei sale ”să înceteze imediat orice utilizare” a inteligenţei artificiale (AI) a Anthropic, după ce start-up-ul din California a refuzat să-şi deschidă inteligenţa artificială armatei americane, relatează AFP.

”Ordon TUTUROR agenţiilor federale ale Guvernului american SĂ ÎNCETEZE IMEDIAT orice folosire a tehnologiei Anthropic. N-avem nevoie de ea, nu o vrem şi nu vom mai lucra cu ei”, tună pe platforma sa, Truth Social, locatarul Casei Albe.

Donald Trump cataloghează drept o ”greşeală dezastruoasă” refuzul Anthropic de a acorda armatei americane o utilizare – fără restricţii – a inteligenţei sale artificiale.

”Egoismul lor pune în pericol vieţi americane, trupele noastre şi securitatea naţională”, acuză el.

Share.
Exit mobile version