Două activiste francezo-israeliene sunt vizate de un mandat de aducere emis de către justiţia franceză în cadrul unei anchete cu privire la ”complicitate la genocid”, suspectate de faptul că au participat la acţiuni de blocare a ajutorului umanitar în Fâşia Gaza, potrivit unor surse judiciare, relatează AFP.
Aceste mandate de aducere au fost emise la sfârşitul lui iulie 2025 pe numele avocatei Nili Kupfer-Naouri de la Asociaţia Israël Is Forever şi Rachel Touitou de la organizaţia Tsav 9, în cadrul unei proceduri judiciare deschise la Paris, dezvăluie cotidianul Le Monde.
Spre deosebire de mandate de arestare, mandatele de aducere vizează o înfăţişare rapidă a unei persoane în faţa unui magistrat, fără să impună o detenţie provizorie, şi pot fi emise direct de către judecători de instrucţie, fără să aibă nevoie de aprobarea Parchetului Naţional francez Antiterorist (PNAT).
PREMIERĂ ÎN JURISIDICŢIA FRANCEZĂ
Faptele au avut loc în perioada 1 ianuarie-26 noiembrie 2024 şi în mai 2025, când camioane cu ajutoare umanitare destinate Fâşiei Gaza au fost blocate în posturile de trecerea barierei de securitate Nitzana şi Kerem Shalom.
Avocatul lui Nili Kupfer-Naouri, Olivier Pardo, consoderă că aceste acţiuni erau ”paşnice”.
Ele ”vizau să denunţe deturnări ale Hamas ale ajutorului umanitar destinat Fâşiei Gaza în momentul în care ostatici israelieni erau încă ţinuţi” în enclavă, a declarat el într-un comunicat transmis AFP.
Cele două activiste sunt suspectatei, de asemenea, de ”incitare publică şi directă la genocid” prin îndemnuri de a împiedica ”reaprovizionarea locuitorilor” Fâşiei Gaza prin ”dezumanizarea” acestora, potrivit unei surse apropiate dosarului.
Potrivit altei surse, ”aproximativ alte zece persoane sunt suspectibile să fie vizate de mandate de aducere”.
”Aceasta este pentru prima oară când o justiţie naţională se pronunţă cu privire la fapte de complicitate la genocid, prin blocarea ajutorului umanitar”, a declarat AFP avocata Clémence Bectarte, care reprezintă organizaţiile palestiniene de apărarea drepturllor omului Palestinian Center for Human Rights (PCHR), Al-Haq şi Al-Mezan – părţi civile în dosar.
”HOTĂRÂRE PUTERNICĂ”
Avocaţii Uniunii Evreieşti Franceze pentru Pace (UJPF) Damia Taharraoui şi Marion Lafouge salută, la rândul lor, această măsură şi evocă o ”premieră mondială”.
”Este o hotărâre puternică şi arată că justiţia franceză rămâne independentă”, salută ei.
Asociaţiile PCHR, Al-Haq, Al-Mezan, Nidal, UJPF şi Urgence Palestine au salutat ”etape importante către sfârşitul impunităţii israeliene totale pentru infracţiuni internaţionale comise de către persoane care dublă cetăţenie”.
Aceste acuzaţii sunt respinse de către cei doi activişti, născuţi în Franţa, care contraatacă.
”Dacă să manifestezi paşnic cu un steag israelian împotriva faptului că o organizaţie teroristă acaparează ajutor internaţional, îl detunează şi îl revinde la un preţ mare locuitorilor Fâşiei Gaza este o infracţiune penală, atunci nu e nevoie să te uiţi la mollahi de sus. Franţa este Iran!”, a reacţionat pe X Rachel Touitou, în vârstă de 34 de ani.
Într-un interviu acordat site-ului The News, Nili Kupfer-Naouri, în vârstă de 50 de ani, a catalogat procedura judiciară franceză drept un ”delir antisemit”.
Această ”linie de apărare” este catalogată drept ”periculoasă” de către avocaţii UJPF, care consideră că această anchetă reprezintă ”cursul normal al justiţiei faţă de fapte”.
Însă avocata Nili Kupfer-Naour nu este de acord.
Ea denunţă procedura judiciară care o vizează drept o voinţă de a-i ”incrimina penal pe francezo-israelieni din cauza angajamentului lor public în susţinerea Israelului”.
”Din motive evidente de securitate, Nili Kupfer-Naouri nu se mai poate duce în Franţa”, însă ”se va ţine la dispoziţia autorităţilor judiciare franceze în Israel”, a declarat AFP avocatul Pardo.
VAL DE PLÂNGERI
Un val de plângeri au fost depuse în Franţa împotriva unor eventuale atrocităţi comise împortriva plaestinienilor, atât în Fâşia Gaza, cât şi în Cisiordania ocupată.
PNAT a cerut, la sfârşitul lui noiembrie, unui judecător de instrucţie să ancheteze cu privire la ”crime de război” în urma uciderii a dou copii francezi într-un bombardament israelian la Gaza, în octombrie 2023, în urma unei plângeri depuse de către bunica maternă a copiilor.
Alte plângeri vizează doi militari francezo-israelieni din cadrul unei unităţi de elită a armatei israeliene – ”Ghost Unit” -, acuzaţi de ”execuţii sumare” ale unor civili în Fâşia Gaza.
Plângeri au fost depuse şi împotriva întreprinderii franceze de armament Eurolinks.
PNAT a deschis, în octombrie 2023 o anchetă ”în oglindă” cu privire la asasinate în legătură cu o întreprindere teroristă cu privire la atacul sângeros al mişcării islamiste palestiniene Hamas în sudul Israelului de la 7 octombrie 2023, care a declanşat Războiul din Fâşia Gaza..
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

