Dr. Adrian Abagiu, medic primar de boli infecţioase, cu competenţă în tratamentul toxico-dependenţelor, afirmă că politica statului român de a renunţa la programul de schimb de seringi destinat consumatorilor de droguri face ca acelaşi stat să plătească mai mult tratând persoanele care se infectează cu virusul imunodeficienţei umane (HIV) folosind seringi pe care le-au folosit şi alţi consumatori. ”Scumpul mai mult păgubeşte”, concluzionează Adrian Abagiu.
„Până în 2009-2010 România avea, prin implementarea unui program foarte bun, care a fost dat începând cu 96-98, la nivelul Uniunii Europene şi la nivel mondial, ca exemplu de abordare şi control, regularizare a infecţiei HIV-SIDA în rândul populaţiei. Aveam un număr constant cam de 500 de cazuri noi pe an. În momentul în care, în 2008-2009, au apărut legalele cu magazinele de vise, acestea fiind stimulante, heroina se injectează de 3-5 ori pe zi şi chiar dacă foloseam seringa în comun cu Gigel care era bolnav, dar care nu recunoştea, nici nu ştia, dacă mă injectam cu seringa lui după 5-8 ore, cantitatea şi infecţiozitatea virusului în seringă era foarte mică. Legalele se fac din jumătate în jumătate sau din două în două ore, media de injecţie e de 6-10 pe zi. Crescând media, creşte şi riscul să ne îmbolnăvim şi de aceea în 2011 am ajuns la 1.030 de cazuri, am dublat numărul de cazuri noi de infecţie HIV-SIDA pe seama consumului de droguri fără seringi. S-a recomandat să împărţim seringi şi nu s-a întâmplat”, a explicat Adrian Abagiu.
El a susţinut că statul nu a făcut o economie neimplementând un program de seringi de schimb pentru dependenţii de droguri, pentru că dă mai mulţi bani pentru a-i trata pe cei care se infectează.
„Costul acelor 2 milioane de seringi (care ar fi trebuit distribuite dependenţilor, gratuit – n.r.) echivalează cu costul tratamentului pentru HIV-SIDA care este prin lege oferit gratuit pacienţilor, cred că cu 10 pacienţi pe 10 ani, deci acei 400-500 de pacienţi noi pe care i-am avut în 2011 încoace ne costă de 2-3 ori mai mult decât dacă am fi cumpărat seringi şi am fi prevenit aceste cazuri. Dar spunea bunica: scumpul mai mult păgubeşte, cred că acolo suntem noi cu politicile noastre”, a conchis dr. Adrian Abagiu.

