Dr. Diana Nemeş, cofondator al Institutului Brain Map, afirmă că un creier care are disfuncţionalităţi poate fi ”scanat” cu ajutorul unei electroencefalograme, iar interpretarea acesteia poate arăta care sunt zonele asupra cărora se poate lucra. Cu ajutorul unui protocol personalizat şi cu aparatură omologată, acele zone care nu funcţionează optim pot fi ”corectate”, în sprijinul pacientului, adaugă ea.
Ea a explicat că procedurile de evaluare şi de măsurare a activităţii creierului se fac cu ajutorul electroencefalogramei, investigaţie folosită uzual în clinicile de neurologie şi în cele de psihiatrie.
”Ce facem noi diferit faţă de această electroencefalogramă care poate fi făcută într-un spital şi care poate fi decontată de Casa de Asigurări acolo în spital? Plusul pe care îl aducem noi, cu ajutorul tehnologiei, ne ajută să facem această interpretare a electroencefalogramei din două perspective: atât cantitativ, cât şi calitativ. Ce înseamnă asta faţă de cum poate neurologul sau psihiatrul să interpreteze un EEG în spital? Înseamnă că nu doar vedem tiparele, nu doar vedem undele cerebrale şi forma lor şi frecvenţa lor şi cadenţa lor, ci putem avea indicii specifice şi despre zonele unde această activitate electrică o regăsim noi ca fiind abatere de la ceea ce înseamnă optim sau echilibru. Deci putem vedea unde anume din cele 47 de arii Brodmann avem, de exemplu, o distribuţie prea mare de unde Alpha sau o distribuţie prea mare de unde high Beta. Deci cumva privim lucrurile aşa cum ne-am uita printr-un microscop cu putere de mărire foarte mare”, a detaliat medicul.
După ce se vede care dintre zonele creierului are activitatea electrică afectată, se stabileşte un protocol de antrenament cerebral personalizat.
”Pe măsură ce şedinţele de terapie evoluează, adică terapia se desfăşoară, putem avea şi nişte parametri care reprezintă progresele în terapie, adică putem vedea concret şi măsurabil, nu subiectiv, ce anume s-a întâmplat cu activitatea electrică a creierului. Ca şi tehnologie şi ca tot ceea ce înseamnă echipamentele pe care le folosim în institut, ele sunt omologate pentru că în primul şi în primul rând la noi în institut contează siguranţa pacientului şi respectarea cadrului legislativ”, a spus cofondatorul Institutului Brain Map.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

