Dragonflight este următorul expansion pentru World of Warcraft!

Iată că am ajuns inevitabil și la al nouălea expansion pentru World of Warcraft. A sosit vremea să facem cunoștință cu Dragonflight, un expansion care mi se pare destul de… vag, având în vedere bogăția lore-ului și foamea de bani a celor de la Blizzard. Noul capitol a fost dezvăluit aseară și cumva am mixed feelings. Mai degrabă aș fi hyped în legătură cu viitorul Wrath of the Lich King Classic, de altfel expansion-ul meu preferat din toate timpurile, urmat de Cataclysm.

În fine, ideea este că, după ce  Shadowlands a atins punctul culminant, Blizzard pare că a intrat cumva in pana de idei, sau cel putin asa mi se pare mie. Acțiunea acestui nou expansion ne poată pe Dragon Isles, regiunea în care gușterii înaripați își făceau veacul odinioară. Odată ce energiile mistice sunt din nou dezlănțuite,  este timpul ca Alexstrasza și vechea gardă de dragoni să revină în arhipeleag și să vadă despre ce naiba este vorba, în calitate de gardieni ai Azeroth-ului.

Dragonflight aduce cu sine nu doar o nouă temă, ci și patru zone proaspete și gata să fie explorate: WAKING SHORES, OHN’AHRAN PLAINS, AZURE SPAN și THALDRASZUS. La acestea se adaugă și o chestie interesantă, primul combo race-and-class introdus în întreaga existență World of Warcraft. Poartă numele de Dracthyr Evoker, iar jucătorii își vor putea schimba forma dintr-o rasă umanoidă într-un pseudo-dragon. Evoker-ul pornește de la level 58 în propria sa zonă de început, similar bunului și bătrânului Death Knight, ca mai apoi să își aleagă apartenența la Alliance sau Horde.

Explorarea noilor zone este amplificată de o mecanică destul de antrenantă. Dragonriding este un skill care îți deblochează modalități suplimentare de zbor în spatele dragonilor, astfel încât mount-ul din dotare va executa o serie de acrobații menită să te poarte în zone inițial greu accesibile. Sistemul acesta poate fi crescut în nivel, și dacă tot vorbim despre leveling, al nouălea expansion aduce în World of Warcraft aduce o schimbare pe partea de talente. Acum vei avea parte de două skill tree-uri pe care să le umpli cum crezi tu de cuviință: unul este dedicat skill-urilor clasei tale, în vreme ce al doilea deblochează boost-uri pentru ofensivă sau healing. Ai și un HUD refăcut, cu toate că oricum puteai face asta cu ajutorul add-on-urilor, dar hei, e nice să vezi nițică implicare și pe partea asta a interfeței, dar întrebarea arzătoare este: „când apare Dragonflight?”

Well, unii leakeri adulmecă noiembrie 2022 ca dată de lansare pentru noul capitol din World of Warcraft, iar afirmația este susținută de mai multe „acte” doveditoare. Hai că nu mai e mult și vom vedea cu ce se mănâncă Dragonflight, dar tot nu-mi pot scoate din minte WotLK Classic!

Cele mai recente știri
Știri similare