Alexandr Dughin, ideologul lui Putin, amenință din nou România, alături de Ucraina și alte țări din regiune. „Europa de Est va fi ori neutră, ori a noastră”, a spus el, amintind din nou de Călin Georgescu, candidatul prorus la președinția României, despre care a spus că „înțelege foarte bine” acest lucru.

Declarația a fost făcută de Alexandr Dughin într-o dezbatere cu politologul John Mearsheimer, găzduită de o universitate finanțată de statul chinez.

Întrebat despre intențiile președintelui rus Vladimir Putin, Dughin a spus: „În ceea ce privește Ucraina, aceasta ar trebui să rămână, din punctul de vedere al lui Putin, fie neutră, fie a noastră. Cu neutralitatea a eșuat, așa că ar trebui să fie a noastră”.

În ceea ce privește Europa de Est, aș spune același lucru: fie va fi neutră, fie va fi a noastră. Oameni ca Orban (premierul Ungariei, Viktor Orban, n.r.) sau Georgescu din România, înțeleg foarte bine acest lucru”, a continuat el.

Nu putem tolera entități ostile, slabe și agresive aflate la o distanță periculoasă de noi. Amenințarea din partea Ucrainei este existențială, dar amenințarea din partea Europei de Est e mai puțin existențială, cred că se poate negocia”, a susținut Dughin.

Nu este pentru prima dată când ideologul lui Putin amenință România. la începutul lunii, un cont asociat acestuia scria că vom fi parte a Rusiei, curând. Postarea a fost însă ștearsă la scurt timp.

După primul tur al prezidențialelor, Dughin l-a lăudat pe Călin Georgescu. A spus despre el, într-un interviu, că este „un candidat remarcabil”, „util pentru Rusia”.

Editor : M.B.

Share.
Exit mobile version