S-ar putea spune că o mare parte din opinia publică lituaniană a fost cuprinsă de nedumerire după ce liderul social-democrat, Vilija Blinkevičiūtė, a declarat că ar prefera să rămână membră a Parlamentului European decât să devină prim-ministru al țării, scrie Politico.

Deși au existat semne de întrebare încă de la începutul campaniei electorale cu privire la asumarea acestui rol de către Blinkevičiūtė, ea a confirmat, chiar în preajma alegerilor ce au avut loc duminica trecută, că are în intenție să devină prim-ministru.

Cu toate acestea, duminică seara, după anunțarea rezultatelor celui de-al doilea tur de scrutin, politicianul nu a oferit un răspuns clar când a fost întrebată dacă dorește să conducă țara.

„Toate circumstanțele vor fi evaluate, analizate și apoi se va lua o decizie în prezidiul nostru…”, a spus Blinkevičiūtė într-o conferință de presă, luni dimineață.

Mass-media lituaniană informează că Blinkevičiūtė a discutat deja despre acest subiect cu președintele Gitanas Nausėdava și că va face publică decizia pe care a luat-o în cursul zilei de miercuri. 

Nausėda a spus că nu vrea să facă publice motivele pe care i le-a prezentat Blinkevičiūtė și că, totuși, lidera social-democraților ar putea ocupa temporar funcția de prim-ministru, pe care ar putea să o predea mai târziu.

Media locale au raportat că problemele de sănătate ar putea sta la baza deciziei liderului de partid.

Unii dintre colegii de partid au comentat destul de virulent intenția lui Blinkevičiūtė de a renunța la postul de prim-ministru.

„Cred că este o greșeală și va trebui să muncim din greu pentru a recâștiga încrederea oamenilor, pe care ne-au acordat-o acum”, a spus Juozas Olekas, fost europarlamentar social-democrat, la postul de radio național.

Editor : C.S.

Share.
Exit mobile version