Punctele de penalizare aplicate conducătorilor auto pentru abateri de la regulile de circulație nu rămân permanent în evidența Poliției Române. Potrivit prevederilor Codului Rutier, acestea se șterg automat după o perioadă de șase luni de la data aplicării, cu condiția ca șoferul să nu fi comis alte contravenții în acest interval. De asemenea, istoricul sancțiunilor rutiere poate fi verificat și online, prin platforma electronică a Ministerului Afacerilor Interne.

Conform prevederilor legale, reținerea permisului de conducere se aplică în cazul acumulării a 15 puncte de penalizare într-un interval de șase luni. În această situație, permisul de conducere se suspendă pentru o perioadă de 30 de zile.

După ce perioadă se șterg punctele de penalizare aplicate pentru abaterile din trafic

Conform Codului Rutier, punctele de penalizare se radiază la împlinirea termenului de 6 luni de la data constatării contravenției. Mai exact, la 6 luni fiecare în funcție de cum au fost săvârșite.

În situația in care a fost depusă plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției prin care au fost aplicate oricare dintre punctele de penalizare care conduc la realizarea cumulului de 15 puncte, curgerea termenului de anulare se suspendă de drept pentru toate punctele de penalizare care îl alcătuiesc, de la data înregistrării acestei plângeri la instanța de judecată până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care instanța a respins plângerea contravențională sau a admis-o în parte, menținând sancțiunea contravențională complementară aplicată. (Ordonanță nr. 1 din 27 ianuarie 2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice)

Cum poate fi obținut istoricul sancțiunilor rutiere

Istoricul sancțiunilor la regimul circulației pe drumurile publice poate fi obținut online, de pe pagina de internet a Poliției Române, prin platformele ghișeul.ro și hb.mai.gov.ro. Documentul se eliberează gratuit și în format electronic. Istoricele astfel eliberate sunt semnate cu semnătură electronică calificată și sunt asimilate înscrisurilor autentice.

Posesorii permiselor de conducere eliberate de autoritățile din România se vor autentifica utilizând credențialele de acces aferente platformei ghiseul.ro sau își vor crea un cont în HUB, prin introducerea datelor de identificare solicitate, iar ulterior, pentru a li se stabili cu certitudine identitatea, se vor prezenta fizic, o singură dată, la un ghișeu al M.A.I., care oferă servicii publice.

După validarea contului, pentru eliberarea istoricului de sancțiuni, după accesarea secțiunii „servicii” și selectarea motivului solicitării dintr-o listă – nomenclator disponibilă, se va trimite cererea precompletată cu datele de stare civilă, iar sistemul va genera automat istoricul sancțiunilor, semnat electronic. Totodată, există posibilitatea vizualizării istoricului în cadrul paginii, fără a fi obligatorie generarea documentului. Prin urmare, digitalizarea fluxului de generare a cererii și obținere a istoricului de sancțiuni permite obținerea documentului pe loc, gratuit, indiferent de locația din care solicită eliberarea.

În cazul în care se dorește eliberarea fizică a documentului, posesorul permisului de conducere se va prezenta la sediul oricărui serviciu rutier din structura unui inspectorat județean de poliție, al Brigăzii Rutiere din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sau al Brigăzii Rutiere. (Sursa: Poliția Română)

Editor : C.S.

Share.
Exit mobile version