„E viața mea! E tăticuțul meu!”

Cornel Dinu împlinește astăzi vârsta de 74 de ani, motiv pentru care cei mai importanți oameni din fotbal și-au făcut timp să îi facă urări „Procurorului”.

Legenda clubului lui Dinamo și-a dedicat aproape toată viața culorilor roș-albe, venind în „Ștefan cel Mare” în anul 1966.

De la jucător, la antrenor sau la conducător, Cornel Dinu a ajutat în toate modurile posibile clubul său de suflet, iar printre oamenii pe care i-a luat sub aripa sa protectoare s-a numărat și Cristi Borcea, unul dintre cei mai importanți conducători ai echipei de fotbal.

Cristi Borcea, mesaj tulburător pentru Cornel Dinu: „E viața mea! E tăticuțul meu!”. Milionarul, blocat de emoție când a vorbit despre legenda lui Dinamo!

Cristi Borcea nu a ratat ocazia de a îi ura un călduros „La mulți ani!” celui căruia îi datorează foarte multe reușite pe care le-a avut de-a lungul vieții.

Fostul acționar al celor de la Dinamo a fost adus de către Cornel Dinu în „Groapă”, iar restul a rămas istorie pentru fanii trupei din „Ștefan cel Mare”.

„E viața mea! E tăticuțul meu! Ce pot să spun eu despre el mai mult? Îi datorez enorm! El nu e prietenul meu, e mult mai mult decât atât: este părintele meu spiritual! Să îi dea Dumnezeu sănătate, să îl țină în putere pentru că avem nevoie de el. Îi doresc tot ce se poate mai frumos. Îți spun sincer că nici nu îmi găsesc cuvintele pentru a exprima tot ce înseamnă Cornel Dinu pentru mine”, a spus Cristi Borcea pentru ProSport.

  • 454 de meciuri a strâns Cornel Dinu pentru Dinamo

  • Șase titluri de campion al României (1971, 1973, 1975, 1977, 1982, 1983) și două Cupe ale României (1968, 1982) are în palmares procurorul, toate în tricoul „câinilor roșii”

  •  

Cornel Dinu: „Îl apreciez pe Cristi Borcea, este un tip inteligent”

Cornel Dinu are și el o părere extraordinară despre Cristi Borcea, „Procurorul” dezvăluind modul în care l-a transformat pe afacerist.

„La asta e bine să răspundă alții (dacă l-a transformat pe Cristi Borcea într-un „mister”). Din punctul acesta de vedere, îl apreciez pe Cristi Borcea, este un tip inteligent. Nu-l invidiez, că ceea ce are el, spiritul acesta mercantil, de descurcăreț în afaceri, eu nu îl am, pentru că în 1947, din toate moșiile și proprietățile de la Bârlad s-au luat toate (de către regimul comunist abia instaurat după înlăturarea monarhiei – n. red.).

Am o altă formație idealistă, pentru că nu luăm nimic după noi, pentru că e bine să lăsăm învățăminte, modele de urmat. Cristi Borcea a fost un tip care a învățat repede. Și a fost de real folos într-o perioadă grea a lui Dinamo, poate o perioadă mai grea decât cea pe care o traversăm acum. E adevărat că pe undeva, lucrurile l-au mai schimbat după anul 2000. Nu în raport cu mine. El este un tip sufletist, un controversat cum suntem toți, dar care a prins niște lucruri în viață și datorită aproprierii, ani de zile, lângă mine”, a spus Cornel Dinu la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.

Fotbalul este viața lui. Actualul Redactor-șef al ProSport s-a îndrăgostit de Sportul Rege pe vremea Generației de Aur și a jucat, el însuși, la nivel de juniori, pentru formațiile de Liga 1 Rocar și FC Național mai bine de 11 ani.

A absolvit Colegiul Național Tudor Vianu, dar pasiunea … citește mai mult

Cele mai recente știri
Știri similare